Un fost PP-DD, UNPR, condamnat a ajuns candidat la Parlament din partea PMP

Sefa PMP Prahova, Catalina Bozianu ingroapa partidul lui Traian Basescu. A trecut pe listele parlamentare un condamnat definitiv!!! Unificarea UNPR cu PMP a dat unde verde penalilor in partidul lui Traian Basescu.Potrivit portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de Raul Petrescu împotriva deciziei instanței de fond, care l-a condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de doi ani și șase luni la data de 20 octombrie 2015.

Decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă.

Raul Petrescu, era viceprimar al Ploieștiului la aceea data, a fost ales consilier municipal din partea PP-DD, el beneficiind de prevederile Ordonanței 55 și trecând, în baza acesteia, la UNPR.

UNPR i-a retras sprijinul si, Raul Petrescu si-a pierdut mandatul de viceprimar la vremea respectiva.

La alegerile locale de anul acesta, condamantul penal Raul Petrescu a participat la functia de primar din partea UNPR, obtinand un scor de ras-2,32%.

Dupa unificarea UNPR cu PMP, condamnatul penal se regaseste in postuta de vicepresedinte al PMP Prahova.

Iata care sunt persoanele PMP Prahova pentru alegerile parlamentare din acest an:

Senat

Andrei Alexandru, Constantin Ababei, Mircea Radu, Bogdan Hodorog (consilier local Ploiești), Adrian Pițigoi (viceprimar Câmpina), Mihaela Duță, Lucian Iliescu.

Camera Deputaților

Cătălina Bozianu (consilier județean, președintele PMP Prahova), Raul Petrescu (fost viceprimar Ploiești), Irinel Costache, Adrian Tomoșoiu (consilier județean), Valentin Codescu, Florin Stoica, Laurențiu Mare, Nicolae Cardoși, Nina Marius, Constantin Mateescu, Manea Dana, Eduard Tudor (consilier local Ploiești).

Observam la pozitia a doua, pe listele pentru Camera Deputatilor pe condamnatul penal, Raul Petrescu care inca se afla in perioada de incercare.

Alegerea lui pe listele parlamentare s-a efectuat de catre Catalina Bozianu impotriva solicitarii de la centru ca pe liste sa intre condamnatii penal. Probabil alegerea a fost facuta deoarece sotia condamnatului penal Raul Petrescu este jurnalist la o televiziune regionala si pentru influenta acesteia in presa locala.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare