Un document rar, semnat de regele Franței Ludovic al XIII-lea, a ajuns la Târgoviște

Un document rar, semnat de regele Franței Ludovic al XIII-lea, a intrat recent în colecția Bibliotecii Județene ‘Ion Heliade Rădulescu’ Dâmbovița, instituția considerând achiziția una dintre cele mai valoroase din ultimii ani, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, șeful Serviciului relații cu publicul din cadrul bibliotecii, Alexandru Ștefănescu.

Potrivit acestuia, este vorba despre un privilegiu oficial redactat în anul 1623 și semnat chiar de monarhul francez Ludovic al XIII-lea, cunoscut și sub numele de ‘Ludovic cel Drept’, figură istorică popularizată ulterior și de romanul ‘Cei trei muschetari’ al lui Alexandre Dumas.

‘Acest pergament, de a cărui achiziție suntem foarte mândri, este un act oficial, un privilegiu semnat chiar de mâna regelui Franței Ludovic al XIII-lea, Ludovic cel Drept, făcut celebru și de Dumas, de altfel, în ‘Cei trei muschetari’, scris la 1623, prin care acordă un privilegiu special mănăstirii Notre Dame din orașul La Fleche. Este un privilegiu important chiar pentru istoria culturală franceză, păstrat până în ziua de azi, pentru că grație acestei intervenții regale una dintre cele mai vechi mănăstiri din Franța a fost efectiv salvată și poate fi vizitată până în ziua de astăzi. De altfel, avem în plan să-i dedicăm un studiu pe baza informațiilor găsite în acest pergament’, a precizat Ștefănescu.

Potrivit reprezentanților bibliotecii, actul semnat de Ludovic al XIII-lea are o valoare istorică și culturală deosebită, fiind achiziționat recent de la un anticariat din municipiul București.

‘Nu sunt foarte multe (astfel de pergamente, n.r.), nu mă refer doar la valoarea sa istorică, pentru că alături de semnătura regelui Franței este și semnătura secretarului de stat din acea perioadă, contele Raymond Phélypeaux. Este și un document al limbii franceze moderne timpurii, ceea ce a făcut destul de dificilă traducerea sa, dar am reușit în bună parte și, pe lângă aceasta, este realizată pe un pergament special foarte fin, ceea ce în epocă se numea un vellum, deci un pergament foarte fin și foarte scump pe care se redactau doar documentele regale. Și ne bucurăm să avem, iată, un asemenea act original cu semnătura unuia dintre cei mai importanți monarhi din Europa Modernă în colecțiile bibliotecii’, a mai spus Alexandru Ștefănescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Furtună perfectă se pregătește să lovească Ucraina

    Perturbările din porturile ucrainene de la Marea Neagră, creșterea...

    Expresul Caspic, ruta strategică care evită Occidentul

    Rusia a creat „în secret” o rută strategică de...

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Noua Poliție secretă germană

    Guvernul federal a anunţat miercuri într-un comunicat oficial că proiectul de...

    Cum schimbă Orientul Acordul de la Mecca

    Acordul dintre Arabia Saudită, Turcia și Pakistan semnat vineri...

    Articole relationate

    Categorii populare