Spitalul de la Vânju Mare complet modernizat

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat procesul-verbal la terminarea lucrărilor pentru proiectul „Reabilitare, extindere și modernizare Spital Orășenesc Vânju Mare, organizat ca secție exterioară a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin”, un obiectiv important pentru sistemul medical din județul Mehedinți, pentru locuitorii din Vânju Mare și din întreaga zonă adiacentă.

Această investiție majoră a fost realizată printr-un efort comun, cu fonduri guvernamentale, fonduri de la bugetul județului pentru infrastructura imobilului și fonduri europene pentru dotarea cu aparatură medicală performantă. Astăzi, Spitalul Orășenesc Vânju Mare este o unitate medicală modernă, adusă la standarde înalte de calitate și echipare, în acord cu normele europene, atât din punct de vedere sanitar, cât și al situațiilor de urgență.

Spitalul are regim de înălțime P+E1+E2 și dispune de 71 de paturi pentru spitalizare continuă și 3 paturi pentru spitalizare de zi. În cadrul acestuia vor funcționa compartimentele de Pediatrie, Primiri Urgențe, Chirurgie Generală (cu sală de operații și ATI), Ginecologie (cu sală de nașteri și sală pentru cezariene), Neonatologie/Obstetrică, precum și secția de Medicină Internă, laboratorul de analize medicale și radiologia.

Prin reabilitarea și modernizarea spitalului au fost realizate lucrări complexe de consolidare, recompartimentare a spațiilor interioare, fiecare salon beneficiind acum de baie proprie și instalații sanitare noi. Au fost realizate instalații electrice moderne, instalații de gaze medicale și un sistem performant de climatizare care asigură aer cald sau rece în funcție de anotimp.

De asemenea, a fost amenajată și sistematizată întreaga curte a spitalului: au fost realizate drumuri interioare, 28 de locuri de parcare, dintre care 3 pentru persoanele cu dizabilități, trotuare, spații verzi, sistem de colectare a apelor pluviale și iluminat exterior. Pentru încălzirea unității medicale a fost executată instalația de stocare și distribuție a gazului petrolier lichefiat necesar alimentării centralelor.

Spitalul beneficiază acum și de aparatură medicală performantă: aparat radiologic cu grafie și scopie RX, mamograf cu tomosinteză, ecograf Doppler color, ecograf Doppler pentru pediatrie, ecograf multidisciplinar pentru abdomen și ecograf performant pentru obstetrică. Pentru instalarea echipamentelor radiologice au fost amenajate spații speciale cu protecție din plumb, conform normelor europene.

“Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect important pentru județul Mehedinți! Îi mulțumesc fostului ministru al Sănătății, domnului Alexandru Rogobete, pentru sprijinul acordat! De asemenea, îi mulțumesc doamnei Daniela Drăghia din cadrul Direcției Tehnic- Investiții din cadrul Consiliului Județean Mehedinți care a coordonat implementarea proiectului. Cu acest obiectiv finalizat facem încă un pas important în modernizarea infrastructurii de sănătate din județul Mehedinți!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Noua Poliție secretă germană

    Guvernul federal a anunţat miercuri într-un comunicat oficial că proiectul de...

    Cum schimbă Orientul Acordul de la Mecca

    Acordul dintre Arabia Saudită, Turcia și Pakistan semnat vineri...

    Se lucrează la „Extindere și consolidare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Mehedinți”

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a continuat alături...

    Groenlanda a pus pe fugă o companie petrolieră americană legată de Trump

    Autoritățile din Groenlanda au obligat o companie petrolieră americană...

    Trump părăsit de purtătoarea sa de cuvânt

    Președintele american Donald Trump a anunțat astăzi că purtătoarea...

    Articole relationate

    Categorii populare