Un diplomat bulgar prins cu ”taxa de coronavirus”

Ministrul de externe bulgar Ekaterina Zaharieva l-a rechemat marţi în ţară pe şeful secţiei consulare a ambasadei Bulgariei la Haga după ce acesta a pretins ilegal o ”taxă de coronavirus” de la vizitatorii care solicitau asistenţă consulară, a anunţat marţi diplomaţia bulgară, relatează BTA şi Reuters conform Agerpres.

MAE bulgar a menţionat că şeful secţiei consulare a ambasadei Bulgariei în Olanda, Svilen Iliev, pretindea câte 5 euro de la cetăţenii bulgari şi câte 10 euro de la cei străini care au solicitat asistenţă consulară.

”Un asemenea comportament este absolut incompatibil cu serviciul diplomatic bulgar şi nu poate fi tolerat în niciun caz”, a explicat şefa diplomaţiei bulgare Ekaterina Zaharieva într-o declaraţie.

Ministerul de Externe bulgar a precizat că vor fi începute procedurile disciplinare contra funcţionarului respectiv şi că i s-au solicitat explicaţii şi ambasadorului Bulgariei la Haga, Rumen Aleksandrov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nereguli financiare importante in cheltuielile UE

    Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că nivelul estimat...

    Euronews Albania: Coldea ar putea fi pus sub acuzare

    Televiziunea Euronews Albania a acordat azi un spațiu important unei...

    Cu cât vor creste prețurile la energia electrică

    Preţul mediu al ofertelor de energie electrică pentru populaţie...

    Primul scandal al Sorinei Matei in TVR: Porsche-ul de împrumut

    Noul director general interimar al Societății Române de Televiziune,...

    Articole relationate

    Categorii populare