Un proaspăt consilier local din municipiul Iași a reușit să-și cimenteze afacerile cu instituții publice din județ după ce a intrat în forul deliberativ al orașului. Marius Rîpanu, consilier local PNL, a intrat în consiliul local în luna ianuarie a acestui an, după ce Alin Andrieș a fost numit secretar de stat la Ministerul Finanțelor. Rîpanu administrează Moldavian Advertising SRL, firmă cu profil de marketing, societate de pe urma căruia a prins contracte generoase în ultimii ani, într-o majoritate covârșitoare de la primării sau instituții conduse de colegi de partid. De când a ajuns în Consiliul Local Iași, Marius Rîpanu și-a cimentat relațiile cu partenerii colegi de partid, fie că a fost vorba de vreo primărie sau de vreo instituție deconcentrată, scrie 7iasi.
Din ianuarie 2023 și până în prezent, Moldavian Advertising SRL a bifat 11 contracte publice, valoarea totală a acestora fiind de aproape 41 mii lei. Două contracte au fost cu Consiliul Județean Iași (CJ), for condus de liberalul Costel Alexe pentru felicitări pascale și materiale destinate sărbătorii de 1 iunie Ziua Copilului. Alte două contracte au venit de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, instituție condusă de Liliana Antoci, asumată de PNL și care au vizat imprimare sacoșe și tricouri personalizate și alte materiale.
Moldavian Advertising SRL a mai bifat și contracte cu unele primării liberale din județ în ultimele luni. Astfel, firma lui Marius Rîpanu aprins două contracte de la Primăria Podu Iloaiei, condusă de liberalul Ioan Alexa, dar și un altul de la Primăria comunei Golăiești, unde primar este Costel Manoliu (PNL), aflat și el la primul mandat . Pe lângă acestea, firma alesului local PNL a mai încasat bani de la Școala Gimnazială ”Dimitrie A. Sturdza”, dar și de la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din municipiul Iași, contracte ce au vizat materiale personalizate cu siglele respectivelor instituții. Pe pagina sa de Facebook, Rîpanu este un activist notoriu al PNL, abundând de postări în care laudă partidul și pe colegii acestuia. Liberalul este și șef lucrări la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial (TCM) în cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași. La PNL, acesta este vicepreședinte la organizația municipală.