Un locotenent colonel din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea a fost găsit spânzurat, marţi după-amiază, într-o pădure din comuna Galicea.
Jandarmul a luptat în Afganistan şi a fost premiat de preşedintele Poloniei.
”A fost găsit în pădure, în comuna Galicea. Este echipa operativă la faţa locului şi se fac cercetări într-un dosar penal. Fusese anterior dat dispărut şi se pare că de la data dispariţiei ar fi fost decedat. Se fac cercetări pentru a se stabili cum au stat lucrurile”, a declarat reprezentantul IPJ Vâlcea.
Surse apropiate anchetei au declarat corespondentului MEDIAFAX că este vorba despre locotenent colonelul Viorel Cristea, în vârstă de 42 de ani, care se afla în concediu de odihnă. El a fost dat dispărut în data de 15 aprilie 2018.
Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a conferit medalia „Steaua Afganistanului” locotenent-colonelului Viorel Cristea, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea și plutonierului-major Petru Solomon de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț, în semn de apreciere a întregii activități desfășurate de cei doi în cadrul misiunii „Resolute Support” a NATO din Afganistan, în cursul anului 2015.