Un celebru turnător la DNA a luat țeapă în instanță

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău Cristinel Bîgiu a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care a recunoscut că a primit 75.000 de euro mită de la fostul director al RA-APPS Georgian Surdu, care, la rândul său, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.

Bigiu a fost cel care l-a denunțat pe Surdu și în prima instanță a primit cu suspendare.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău a făcut și alte denunțuri la DNA.

Respinge ca nefondat apelul declarat de Surdu Georgian Gabriel şi admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale din 3 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: aplică inculpatului Bîgiu Marian Cristinel pedeapsa de doi ani de închisoare care urmează să fie executată în regim de detenţie”, se arată în decizia pronunţată, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti.

În 3 noiembrie anul trecut, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Cristinel Bîgiu la doi ani de închisoare cu suspendare, iar pe Georgian Surdu la trei ani de închisoare cu executare. Atunci, instanţa a dispus şi confiscarea de la Cristinel Bîgiu a sumei de 75.000 de euro. Decizia instanţei nu a fost definitivă, fiind atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău Cristinel Bîgiu a recunoscut, încă de la primul termen pe fond, în 14 aprilie, la Tribunalul Bucureşti, că a luat mită de la Georgian Surdu, fostul director al RA-APPS, şi a cerut să fie judecat în procedură simplificată, în vederea reducerii pedepsei, solicitarea fiind respinsă de judecător.

Tribunalul Bucureşti a început, în 14 aprilie, judecarea pe fond a dosarului în care fostul Georgian Surdu şi Cristinel Bîgiu au fost trimişi în judecată pentru cumpărare de influenţă şi, respectiv, trafic de influenţă.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău a arătat în faţa instanţei că a acceptat promisiunea lui Georgian Surdu de a primi 3,8 milioane de lei, reprezentând 8 la sută din valoarea unui contract având ca obiect modernizarea unor drumuri de interes local şi reţeaua de canalizare din comuna Ghergheasa, judeţul Buzău.

“Recunosc că am primit de la Surdu, ca primă tranşă, 75.000 de euro pentru a interveni la primarul comunei Ghergheasa în vederea atribuirii contractului de lucrări amintit”, a declarat Cristinel Bîgiu în faţa judecătorului. El a precizat că, dacă este nevoie, ar presta şi muncă în folosul comunităţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Dacă importăm mere din Polonia, le trimitem castraveți de la Matca

    În ultimii cinci ani, România şi-a triplat cantităţile de...

    Vance acuză Israelul

    Anumiți membri ai guvernului israelian au încercat să influențeze...

    Parlamentul israelian a votat extinderea controlului guvernului asupra presei

    Parlamentul israelian Knesset a adoptat astăzi reforme cuprinzătoare în...

    Bibi și-a anulat vizita in SUA fiindcă Trump nu a vrut o întâlnire cu el

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a anulat vizita planificată în...

    După ce s-a pupat cu Xi, Trump acuză China că l-a învins in alegerile prezidențiale din 2020

    China a încercat în repetate rânduri să influențeze rezultatele...

    Șeful ENI: Noua blocadă a Strâmtorii Hormuz schimbă peisajul energetic global

    Claudio Descalzi, CEO al companiei italiene Eni, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare