Un belgian s-a trezit cu 2.000 de miliarde de euro în cont

Un belgian originar din Dinant s-a trezit, peste noapte, cel mai bogat om din lume, descoperind la 4 februarie un virament de 2.000 de miliarde de euro (!) în contul aferent cardului său Visa, informează cnewsmatin.fr conform agerpres.ro.

„Când m-am uitat pe contul de Internet banking, miercurea trecută, am observat că am devenit cel mai bogat om din lume”, a povestit Luc Mahieux pentru presa belgiană.

Bărbatul a explicat că în urmă cu puţin timp îşi introdusese detaliile bancare pe un site la care s-a abonat, însă după ce a observat că respectivul site îl taxa cu câte 34,90 euro pe lună, şi-a reziliat abonamentul. Apoi, a constatat că suma astronomică care i-a intrat pe card provine de pe această platformă.

„Am telefonat la serviciul împotriva fraudei bancare. Cei de acolo nu mi-au putut oferi explicaţii (…) Personal, nu cred că a fost vorba de o eroare informatică şi nici de o tentativă de escrocherie”, a declarat el. Pentru siguranţă, belgianul a luat decizia de a-şi bloca cardul emis de Record Bank.

Conform publicaţiei Journal de la Meuse, situaţia a fost rezolvată vinerea trecută, când miile de miliarde de euro au zburat din contul lui Luc Mahieux, la fel de uşor cum au intrat, fără alte explicaţii. Singurul efect care persistă este că bărbatul continuă să primească pe reţelele de socializare mesaje de la persoane care îi solicită tot felul de donaţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare