Un al doilea atentat la o biserica coptă din Egipt: Vizat Papa Teodor al II-lea al Alexandriei, şeful Bisericii Copte/ ISIS REVENDICĂ CELE 2 ATACURI

Cel puţin 25 de persoane au decedat şi alte 60 au fost rănite în urma unei explozii care a avut loc în apropierea unei biserici din oraşul egiptean Tanta, informează presa internaţională. O nouă explozie a avut loc în apropierea unei biserici din Alexandria.

ISIS, Statul Islamic, a revendicat cele două atacuri. Atentatele survin înainte vizitei Papei Francisc în Egipt.

Cel puţin 11 persoane, decedate în urma unei explozii, lângă o biserică din Alexandria

Cel puţin 11 persoane au fost ucise în urma unei explozii ce a avut loc în afara bisericii copte Sfântul Marcu din Alexandria, la scurt timp după ce o altă detonaţie a afectat un alt lăcaş de cult din oraşul egiptean Tanta, informează BBC News.

Papa Teodor al II-lea al Alexandriei, şeful Bisericii Copte, se afla la slujbă în interiorul bisericii vizate de explozia din Alexandria.

Cel puţin 25 de persoane au murit în urma exploziei asupra bisericii copte Sfântul George din Tanta.

Potrivit presei locale, Papa Teodor al II-lea nu a fost rănit.

Secretarul acestuia a declarat că atacul din Alexandria a fost întreprins de un atacator sinucigaş ce s-a detonat în afara bisericii.

La scurt timp după explozia din Tanta, guvernatorul provinciei unde a avut loc atacul a declarat: ”Explozia a fost urmarea ”unei bombe sau a unui atac sinucigaş”, această declaraţie nu a fost confirmată încă de autorităţile egiptene.

Minoritatea creştină din Egipt a fost adeseori vizată de atacuri ale militanţilor islamişti în ultimii ani. Explozia pare să fi fost programată pentru a avea un impact major, mulţimile adunându-se pentru a sărbători Floriile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Aduceți, bre, nepalezii ăia să vă judece!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ședinta de azi: 15 apeluri noi,...

    Țoiu a făcut, din nou, de râs România

    Să recapitulăm faptele cu care se laudă Țoiu plus...

    Șeful Gazprom s-a întâlnit cu unul din liderii AfD

    Directorul executiv al Gazprom, Alexey Miller, a avut o...

    Schröder la Moscova

    Kremlinul consideră vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder în...

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Trei zile de istorie vie la Drobeta-Turnu Severin. Festivalul Daco-Roman DRUBETA începe pe 5 iunie

    Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin va deveni, între...

    Articole relationate

    Categorii populare