Un agent Mossad vorbește de cafteala serviciilor secrete pe coronavirus

În lupta împotriva coronavirusului numeroase state au apelat şi la serviciile lor secrete pentru a obţine materiale medicale, mai ales aparate pentru respiraţie asistată, afirmă un agent al Mossad, care a primit misiunea să găsească astfel de materiale pentru Israel, relatează miercuri agenţia EFE conform Agerpres.

”Folosim toate conexiunile noastre speciale pentru a câştiga lupta şi a face probabil ceea ce face toată lumea: să obţinem stocuri destinate altora”, a spus agentul prezentat sub pseudonimul ‘‘Het”, în cadrul programului de investigaţii Uvda al postului de televiziune Canal 12.

Serviciul de spionaj al Israelului a reuşit deja să aducă în ţară trei transporturi de echipamente sanitare, inclusiv 27 de ventilatoare pentru secţiile ATI, şi aşteaptă sosirea altor 160 de transporturi săptămâna aceasta.

”Am supervizat multe operaţiuni în trecut, dar niciodată nu am gestionat una atât de complexă”, mărturiseşte spionul israelian, dând şi exemple de misiuni eşuate. Astfel, un avion cu materiale sanitare achiziţionate de Israel dintr-o altă ţară nu a mai primit permisiunea de a decola, astfel că în final aceste materiale nu au mai ajuns în Israel. Într-un alt caz camioanele erau deja în faţa unei fabrici pentru a încărca echipamente obţinute de Mossad, când s-a descoperit că altcineva tocmai reuşise să preia acele materiale. Preţurile echipamentelor şi materialelor sanitare au crescut în lume chiar şi de patru ori în timp ce toate ţările caută asiduu astfel de produse devenite tot mai greu de găsit pe măsură ce pandemia se extinde, notează spionul israelian.

Obiectivul pe care şi l-a fixat Mossadul este să obţină 7.000 de aparate pentru respiraţie asistată, iar în zilele următoare ar putea să reuşească achiziţionarea a circa 1,5 milioane de măşti, două milioane de mănuşi şi combinezoane de protecţie şi 180 de aparate pentru respiraţie asistată, a mai spus el. Mossadul primeşte în fiecare zi peste 2.000 de piste pentru astfel de achiziţii, dar unele sunt false, iar altele eşuează pentru că alte ţări reuşesc primele să obţină produsele.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump după întâlnirea cu Zelenski: Vreau să pună capăt războiului

    Președintele SUA, Donald Trump, a lăudat întâlnirea sa de...

    CA PE VREMEA RĂPOSATULUI CEAUȘESCU: Bolojan cere românilor să stingă lumina seara intre 20 și 23

    Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că închiderea centralei...

    Rețeta Coca Cola ar fi fost descoperită într-o mănăstire dominicană din Florența

    În arhiva farmaciei mănăstirii dominicane San Marco din Florența,...

    Prețurile țițeiului au explodat din nou după ce Trump amenință Iranul

    Prețurile țițeiului au crescut astăzi cu 6%, întrerupând o...

    Bolo recunoaște întâlnirile discrete cu George Simion, dar nu mai ține minte detalii

    Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că anul acesta...

    Fostul ambasador ucrainean in România prins la furat din donații străine

    Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU) anunță că a...

    Articole relationate

    Categorii populare