Home Analize Un academician rus acuză că biologi americani și germani ar fi lucrat...

Un academician rus acuză că biologi americani și germani ar fi lucrat într-un laborator biologic din Kazahstan

0

În laboratorul biologic din Kazahstan au lucrat nu doar biologi americani, dar și reprezentanți ai forțelor armate ale Germaniei, a declarat Agenției federale de presă (FAN), academicianul Ghennadi Onișcenko, scrie Rambler.ru. 

FAN precizează că este vorba despre Centrul pentru infecții deosebit de periculoase din Almatî, construit cu participarea SUA pe baza Institutului sovietic anti-ciumă. Onișcenko a precizat că are la dispoziție mai multe reviste științifice, unde se relatează despre colaborarea Kazahstanului cu țări occidentale pe probleme legate de arme de distrugere în masă, inclusiv biologice. 

”Simpla cooperare ridică deja semne de întrebare în legătură cu eventuale neconcordanțe între obiectivele declarate și interesele reale ale Occidentului în privința fostei URSS. În același timp, relația dintre laboratorul din Almatî și Pengaton nu este un secret, eu însumi am fost acolo în faza de construcție și am văzut autorizația instalației, unde figura Ministerul Apărării al SUA. 

Dar s-a constatat că, în domeniul securității biologice, Kazahstanul colaborează, demult și strâns, nu doar cu America, dar și cu Germania și cu instituția ei militară, despre care s-a scris destul de puțin înainte”, a adăugat Onișcenko. 

Drept dovadă a celor spuse, epidemiologul a prezentat agenției FAN câteva articole din revistele științifice. 

”Lucrările vorbesc despre pătrunderea globală a Occidentului prin laboratoare similare celui kazah de pe teritoriul postsovietic în chestiuni referitoare la securitatea biologică nu doar a acestor state, dar și a vecinilor, inclusiv a Rusiei. Toate aceste secrete periculoase păstrate, probabil, de ”partenerii” noștri geopolitici, nu pot să nu neliniștească, în special pe fondul situației tulbure din Kazahstan”, a arătat Onișcenko. 

Nu este pentru prima dată când academicianul spune că americanii au desfășurat laboratoare biologice de genul celui kazah pe teritoriile tuturor fostelor republici sovietice. 

Ad

Exit mobile version