de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Mersul la Washington e un soi de must have, la fel cum toate vizitele acolo trebuie dublate de mersul la Muzeul Holocaustului din New York, în fapt doar un pretext pentru shopping și relaxare.
În consecință, Ciolacu nu trebuie criticat că a respectat tradiția. Doar că niciun alt premier nu a pățit rușinea lui, de a fi umilit de ambasadorul nostru în fața oficialilor americani și a românilor diasporeni.
Ori de a se afla în postura inimaginabilă de a nu fi promovat absolut deloc pe paginile oficiale și de Facebook ale ambasadei, ori pe cea a ambasadorului.
Andrei Muraru l-a călcat în picioare cu grație pe premier, preferînd să onoreze generos corul Madrigal și pe colega Raluca Turcan, aflată și ea la Washington în aceeași perioadă.
Din momentul înțepării publice a lui Ciolacu, vizita a dispărut de pe radarele presei românești, fiind înlocuită cu scandal, circ, contre, bășcălii etc. În loc de mesaje legate de întîlniri cu americanii, premierul s-a luat la trîntă cu ambasadorul printr-o avalanșă de declarații, iar taberele liberale și pesediste i-au ținut isonul și s-au încăierat verbal.
Din păcate pentru premier, el a dovedit din nou lipsa unei minime bărbății politice, preferînd miorlăieli jenante unei atitudini ferme, prin care să anunțe că la revenirea în țară va înainta președintelui propunerea scrisă de revocare de la post a lui Muraru. Asta pentru că, în pofida legendelor autohtone lansate și întreținute în epoca Băsescu, politica externă a României o face guvernul, prin programul de guvernare votat de Parlament și nu președintele. Și tot guvernul propunere numirile și revocările de ambasadori, pe care președintele le contrasemnează.
Desigur, Iohannis ar putea refuza solicitarea premierului, ceea ce ar trăda, însă, poziționarea lui clară de partea lui Muraru în acest scandal.
Atît timp, însă, cît Ciolacu scîncește că dacă el ar fi președinte l-ar revoca și nu face demersul oficial permis de Constituție, Iohannis are posibilitatea să se facă că plouă.
În ochii votanților PSD și ai multor alți români, comportarea lui Muraru a fost reprobabilă. Pentru simpatizanții dreptei, însă, el a devenit erou peste noapte, pentru că a umilit marele lider al PSD.
Iar PNL, se știe, e un partid lipsit de doctrină, cu excepția conceptului tradițional ”Jos PSD”.
În absența acestui strigăt de luptă, PNL nu are resurse electorale, iar guvernarea alături de PSD diminuează la extrem credibilitatea poziționării anti-PSD.
Pînă la punctul la care liberalilor le-ar putea fi fatală opțiunea, în alegeri.