Home Externe UK nu vrea să îl extrădeze pe Assange

UK nu vrea să îl extrădeze pe Assange

0

Un tribunal din Londra a decis că fondatorului WikiLeaks, Julian Assange nu va fi extrădat în Statele Unite unde trebuie să răspundă la 18 capete de acuzare, riscând o pedeapsă de 175 de ani de închisoare.

Este de așteptat ca decizia să fie atacată în recurs, relatează agențiile internaționale, ceea ce înseamnă că acest caz ar putea ajunge în final la Curtea Supremă a Regatului Unit şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Washingtonul l-a acuzat pe Assange de încălcarea Legii spionajului prin faptul că ar fi conspirat împreună cu fosta analistă militară americană Chelsea Manning pentru a publica o înregistrare video în care sunt văzuţi civili omorâţi de tiruri ale unui elicopter de luptă american în Irak, în iulie 2007.

Documentele secrete au fost difuzate pe Wikileaks, deşi Assange a colaborat şi cu jurnalişti de la o serie de instituţii media proeminente din lumea întreagă.

Susţinătorii lui Julian Assange şi organizaţii pentru apărarea libertăţii presei îl consideră pe acesta un jurnalist de investigaţii care a adus în atenţia opiniei publice crimele de război. Organizaţia ”Reporteri Fără Frontiere” a declarat că se ”opune ferm” extrădării lui Assange întrucât s-ar crea ”un precedent periculos pentru toţi jurnaliştii care publică informaţii clasificate care sunt de interes public”.

Ad

Exit mobile version