Home Externe UK nu va cere ieșirea din UE anul acesta

UK nu va cere ieșirea din UE anul acesta

0

Marea Britanie nu va depune cererea oficială de ieșire din Uniunea Europenă (UE) ca urmare a referendumului în favoarea Brexitului „până la sfârșitul acestui an”, a declarat miercuri premierul britanic Theresa May, aflată în prima sa vizită oficială în Germania, relatează AFP.

„Acest lucru nu se va întâmpla până la sfârșitul anului”, a declarat ea pentru presă la sfârșitul unei întrevederi cu cancelarul german Angela Merkel, explicând că Marea Britanie are nevoie de timp pentru a pregăti această etapă.

Totodată, premierul britanic a afirmat că dorește să aibă o relație „constructivă” cu Germania și alți parteneri europeni pentru a asigura plecarea „sensibilă și organizată” a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Desigur, așa cum vom continua să lucrăm împreună, trebuie de asemenea să negociem ieșirea cu succes a Marii Britanii din Uniunea Europeană”, a mai spus ea. „Acest lucru necesită timp și o muncă serioasă și detaliată, însă, atâta timp cât suntem membru al UE, vom respecta drepturile și obligațiile care ne revin”, a subliniat șefa guvernului de la Londra.

Ea a afirmat că Marea Britanie are nevoie de timp pentru a-și stabili obiectivele înainte de a invoca Articolul 50, procedura oficială pentru părăsirea Uniunii Europene.

Ad

Exit mobile version