UK dă înapoi în cazul Coreei de Nord: Opțiunea militară este „foarte îndepărtată”

O opțiune militară împotriva Coreii de Nord, adusă în discuție de administrația americană, este o perspectivă „foarte îndepărtată”, a afirmat vineri ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, după o întrevedere al Washington cu omologul său american, Jim Mattis, transmite AFP.

„Suntem foarte departe de a examina opțiuni militare”, a declarat Michael Fallon la o reuniune a unui grup de reflecție unde a fost întrebat dacă aliații din NATO vor ajuta Statele Unite să descurajeze Coreea de Nord să se înarmeze mai mult.

„Nu este o amenințare doar pentru Statele Unite și nu ne așteptăm ca Statele Unite să se ocupe singure de asta. Amenințarea privește întreaga comunitate internațională”, a adăugat el, lansând un apel pentru înăsprirea sancțiunilor împotriva Phenianului.

Marți, Coreea de Nord a efectuat pentru prima dată un test cu o rachetă intercontinentală capabilă să lovească Alaska.

Înainte de întrevederea lor, Jim Mattis a menționat că inițiativele împotriva Coreii de Nord consistă mai întâi în creșterea presiunii economice și diplomatice.

Faptul că a fost o rachetă ICBM (cu rază lungă de acțiune) „nu ne apropie de război, pentru că președintele a fost foarte clar, secretarul de stat (Rex Tillerson) a fost foarte clar asupra faptului că, înainte de toate, trebuie să depunem eforturi diplomatice și economice”, a declarat joi Jim Mattis.

„Riscurile cu Coreea de Nord sporesc, iar ultimele provocări subliniază necesitatea de a acționa pentru ca acest regim dubios să plătească un preț foarte ridicat, fiind o problemă nu doar pentru Statele Unite, ci pentru noi toți”, a declarat Michael Fallon în cursul întâlnirii cu Jim Mattis la Pentagon.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare