spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-5.4 C
București

UE va pune embargo petrolier Rusiei doar pe cel maritim excluzând petrolul livrat prin conducte

Statele din UE se îndreaptă spre un acord asupra unui embargo petrolier împotriva Rusiei, care deocamdată ar urma să excludă petrolul livrat prin conducte, astfel încât măsura să fie acceptată şi de ţările membre care nu au ieşire la mare şi ar fi afectate mai sever de un embargo complet, afirmă oficiali europeni citaţi vineri de Reuters.

Un acord ar putea fi obţinut la reuniunea la nivel de ambasadori pe care statele UE o vor avea duminică la Bruxelles, la timp astfel încât liderii europeni să poată anunţa înţelegerea la summitul lor din 30-31 mai.

”Ideea este de a separa în embargoul petrolier livrările pe cale maritimă de cele efectuate prin conducte”, iar acestea din urmă ”vor beneficia de o excepţie pentru o perioadă astfel încât să poată fi organizată o soluţie de înlocuire”, explică unul dintre oficialii citaţi.

Refuzul Ungariei faţă de acest embargou în formula propusă la începutul lunii mai de Comisia Europeană, dar şi rezervele exprimate de mai multe alte state membre au împiedicat adoptarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei.

Guvernul de la Budapesta a atras atenţia că Ungaria, neavând ieşire la mare, nu are alternative de înlocuire a petrolului pe care-l importă din Rusia prin conducte, având mai întâi nevoie de extinderea capacităţii conductei ce trece prin Croaţia, iar rafinăriile ungare ar avea nevoie de până la patru ani pentru a-şi adapta procesele tehnologice astfel încât să poată prelucra petrol cu caracteristici diferite de cel extras din Rusia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Articole relationate

    Categorii populare