Home Analize UE nu joacă cu Trump în Venezuela

UE nu joacă cu Trump în Venezuela

0

Uniunea Europeană a îndemnat miercuri să fie ascultată „vocea” poporului din Venezuela şi s-a pronunţat pentru alegeri „libere”, fără să adopte deocamdată o poziţie similară cu a Statelor Unite care l-au recunoscut pe opozantul Juan Guaido ca preşedinte interimar, notează AFP și Agerpres.

„La 23 ianuarie, poporul venezuelan a cerut masiv democraţie şi posibilitatea de a-şi hotărî liber propriul destin. Vocea sa nu poate fi ignorată”, a spus Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, în numele celor 28.

„UE îndeamnă la deschiderea imediată a unui proces politic care să conducă la alegeri libere şi credibile, conform ordinii constituţionale”, a adăugat şefa diplomaţiei europene într-un comunicat.

Spre deosebire de Statele Unite şi aliaţii americanilor din regiune – Brazilia şi Columbia -, europenii evită să îl recunoască explicit pe Juan Guaido, preşedinte al parlamentului controlat de opoziţie, ca şef de stat interimar.

„Drepturile civile, libertatea şi securitatea tuturor membrilor Adunării Naţionale, inclusiv a preşedintelui acesteia, Juan Guaido, trebuie să fie (…) pe deplin respectate”, au spus ei.

În plus, europenii s-au ferit, în declaraţia lor, să folosească numele preşedintelui Nicolas Maduro ori al guvernului său.

Ad

Exit mobile version