Home Externe UE mai plătește 3 miliarde euro lui Erdogan pentru migranți

UE mai plătește 3 miliarde euro lui Erdogan pentru migranți

0

Comisia Europeană urmează să aprobe alte trei miliarde de euro pentru finanţarea cheltuielilor pentru refugiaţii sirieni aflaţi pe teritoriul Turciei, potrivit unui oficial european, demers ce survine înainte de o întâlnire cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, preconizată să aibă loc la sfârşitul acestei luni, relatează agenţia Reuters.

Relaţiile Europei cu Erdogan au fost tensionate în ultimii ani, dar UE depinde de Turcia pentru limitarea imigraţiei dinspre Orientul Mijlociu, unde războiul din Siria a provocat sute de mii de morţi şi a forţat milioane de persoane să-şi părăsească locuinţele.

Înalţi oficiali ai UE se vor întâlni cu Erdogan pe 26 martie în oraşul bulgar Varna, în pofida îndoielilor multora din partea europeană.

Potrivit unor surse, comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, va anunţa miercuri că executivul Uniunii Europene propune fonduri suplimentare privind proiectele în beneficiul refugiaţilor sirieni aflaţi pe teritoriul Turciei.

Ad

Exit mobile version