UE închide ochii la prăbușirea presei independente în Turcia

Poliția turcă a preluat miercuri, în forță, controlul asupra a două televiziuni apropiate de opoziție, Bugun TV si Kanalturk. Firma-mamă a acestor televiziuni, holdingul Koza-Ipek, este apropiată de imamul Fetullah Gulen, adversar declarat al președintelui Erdoğan. 
Justiția turcă a dispus luni punerea sub tutelă a Koza-Ipek, acuzată de „finanțare”, „recrutare” și „propagandă” pentru Feytullah Gülen. Întreaga acțiune de forță a fost transmisă în direct, transmite RFI.

Zaman, care deține puternice legături cu mișcarea lui Feytullah Gülen, scrie că scenele de miercuri, transmise în direct, erau de neimaginat în orice  țară , fie ea și din lumea a patra:

”Aceasta a fost Turcia, în ziua de 28 octombrie, cu câteva zile înainte de niște alegeri cruciale, care au virat spre o confruntare decisivă pentru viitor, între democrație și opusul ei. Evenimentele de miercuri sunt numai o piatră ceva mai mare așezată pe calea ce duce spre fascismul pur. Koza İpek Holding, impreuna cu Doğan sunt – sau au fost – ultimele canalele de televiziune independente și critice. Suntem acum în fazele terminale. Presiunea este de nesuportat iar partidele de opoziție pierd accesul la patru dintre vocile mai critice. Sute de jurnaliști decenți riscă să-și piardă locurile de muncă și rămășițele mass-mediei independente sunt mai vulnerabile decât oricând.

Am observat, de asemenea, că, în special UE închide ochii la acest act de viol la adresa jurnalismului – nu știm dacă din neglijență. Dar prăbușirea presei independente va însemna sfârșitul tuturor viselor de democrație, nutrite de cetățeni turci. Păcat”.

Hürriyet, un ziar favorabil opoziției, remarcă faptul că și alte publicații apropiate de Feytullah Gülen s-au confruntat recent cu probleme serioase. ”Ekrem Dumanlı, editorul-șef al ziarului Zaman, a demisionat luna trecută, declarând că presiunile asupra lui nu-I mai permit să-și îndeplinească atribuțiile. Bülent Kenes, actualul redactor șef, este sub anchetă pentru că, într-un mesaj pe twitter, ar fi postat, afirmații „jignitoare la adresa președintelui Erdoğan.”

La acestea se adaugă presiunile și atacurile de după alegerile din 7 iulie asupra ziarului Hürriyet și grupului Doğan Media, precum și presiuni la adresa altor ziare critice, cum ar fi Cumhuriyet, mai scrie ziarul.

”Și în această situație nu vorbim doar despre independența instanțelor și libertatea presei. A apărut, de asemenea și o dimensiune legată de libertatea investițiilor”. Sabah, publicație favorabilă AKP, partidul lui Erdogan, vede în atitudinea opoziției o boală anti-AKP. ”În perioada premergătoare alegerilor, în care, probabil, lucrurile nu vor merge în conformitate cu dorințele lor, singurul loc unde frontul anti-AKP se simte constant confortabil este mass-media. Posturi de televiziune și ziare caută să-și consoleze publicul arâtând cât de respingător este partidul de guvernământ. De partea cealaltă, media favorabilă AKP, nu oferă un ridicat suport psihologic publicului său și nu se bucură de niveluri ridicate de vânzări. Iar media anti-AKP beneficiază de vânzări mai bune pentru că și satisface nevoia oamenilor de a auzi insulte la adresa guvernului. Cei afectați de această boală și cei care nu sunt capabili de a face politică nu au acum decât să aștepte viitorul inevitabil”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare