Home Analize UE aruncă 38 milioane euro pentru Balcanii de Vest. Serbia care a...

UE aruncă 38 milioane euro pentru Balcanii de Vest. Serbia care a strigat pentru un ajutor de la Bruxelles primește 15 milioane

0

Comisia Europeană a anunţat luni un sprijin imediat pentru Balcanii de Vest în sumă de până la 38 de milioane de euro pentru ca statele din regiune să facă faţă situaţiei de urgenţă din domeniul sănătăţii cauzate de coronavirus, informează un comunicat al Reprezentanţei CE în România conform Agerpres.

„Europa se confruntă cu o criză fără precedent a sănătăţii publice, dar chiar şi în această perioadă dificilă vom fi întotdeauna alături de partenerii noştri din Balcanii de Vest, al căror loc este în Uniune. Ne vom ajuta partenerii să îşi acopere nevoile urgente în ceea ce priveşte sistemele de sănătate, precum şi să promoveze măsuri pe termen mai lung pentru a atenua impactul socio-economic al crizei şi a sprijini IMM-urile din regiune”, a declarat comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi.

La cererea partenerilor, CE a răspuns astfel nevoilor urgente prin sprijinirea furnizării de dispozitive medicale şi echipamente, cum ar fi aparatele de ventilat mecanic, trusele de laborator, măştile, ochelarii, combinezoanele şi costumele de siguranţă.

UE va sprijini Albania şi Macedonia de Nord pentru a acoperi nevoile imediate ale sistemelor lor de sănătate publică cu până la 4 milioane de euro pentru fiecare, în timp ce Bosnia şi Herţegovina va primi 7 milioane de euro. Muntenegru va beneficia de un sprijin de până la 3 milioane de euro, Kosovo va primi până la 5 milioane de euro, iar Serbia până la 15 milioane de euro, fiind ţara cea mai afectată până în prezent.

Ad

Exit mobile version