Deci, pe de-o parte cred că una din motivațiile pentru care a pornit toată această campanie, linșarea Elenei Udrea de către DNA și SRI, mă rog parte din SRI, este faptul că vor să arate că se dezic de cel care i-a creat și i-a pus în funcții și i-a susținut timp de 10 ani. Și, evident, că sunt acum loiali noului regim! I-am incomodat și înainte, știu și foarte multe lucruri despre ei, și am demonstrat că am curajul să le spun. Deci, logic este ca ei să încerce și decredibilizarea mea și în același timp să încerce să mă reducă la tăcere, a declarat marti Elena Udrea într-un interviu acordat Evenimentului Zilei.
Eu am început să scriu o carte la care recunosc că, așa, mai spre vară, am încetinit ritmul, dar evident că o voi termina, și acolo voi spune foarte multe lucruri. Poate și ăsta este un motiv pentru care totuși se insistă în arestarea Elenei Udrea. Cred că ține de adevărul istoric, ca lucrurile acelea să fie făcute publice și poate că, acum, oamenii vor crede mai mult decât credeau în februarie, iar în perioada următoare, pe măsură ce foarte multe adevăruri se vor devoala, sunt convinsă că vor crede din ce în ce mai mulți. Lucrurile pe care eu le spun acolo sunt, până la urmă, chiar se pot verifica, a mai precizat deputatul a cărei cerere de reținere și arestare va fi discutată miercuri în Parlament.
Cu Rareș Bogdan am avut o relație relativ bună, el mi-a spus mie foarte multe lucruri și cred că acum regretă că mi le-a spus, lucruri pe care eu le povestesc în Jurnal. Cred că Rareș Bogdan acum, fiind așa cum chiar el mi-a povestit, prieten foarte bun cu domnul Hellvig, actualmente director SRI, este încurcat de faptul că mi-a făcut acele destăinuiri. Acum Rareș Bogdan apără cauza Sistemului. El este prieten cu directorul SRI, este în anturajul domnului Iohannis, a mai dezvăluit Udrea.