Elena Udrea a confirmat duminică seară pe facebook informaţiile difuzate în premieră vineri seară de FLUX 24: şi anume că a fost interceptată de SRI vorbind cu Traian Băsescu.
POSTAREA PE FACEBOOK A ELENEI UDREA:
Războiul cu şeful SRI, generalul Coldea, a ajuns la faza pe interceptări! “Pe surse” aflăm că Traian Băsescu ar fi fost înregistrat când vorbea cu mine.
Două lucruri am de comentat:
1) Cât de fraieră mă cred oamenii aceştia să îşi închipuie că nu ştiu că sunt ascultată???
2) Pot spune eu exact ce am vorbit cu Traian Băsescu, nu este nevoie să facă ei un efort de „redare” a discuţiei. Mai ales că s-ar putea să nu le iasă exact.
Presupun că urmează faza pe filmări şi, în continuarea celor de la Paris, faza pe fotografii!