Home Analize UDMR lasă în ofsaid PSD-ul cu PNRR

UDMR lasă în ofsaid PSD-ul cu PNRR

0

PNRR nu ar trebui renegociat, declară la RFI liderul deputaților UDMR, Csoma Botond. El comentează poziția PSD, care insistă pentru modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență, nemulțumit de plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii, un plafon insuficient în opinia social-democraților.

Csoma Botond crede că o renegociere a PNRR nu ar fi utilă: ”Eu nu cred că ar trebui renegociat. Am văzut că și colegii de la PSD mai nou au folosit termenul de optimizare și nu de renegociere. N-ar trebui să renegociem acest PNRR. Am văzut că și Comisia a reacționat. Nu cred că ar fi util să renegociem PNRR-ul”.

El atrage atenția că România ar părea neserioasă, dacă ar renegocia PNRR: ”În nici o altă țară membră nu am văzut să renegocieze PNRR-ul. După părerea mea, am părea neserioși în fața UE, dacă am merge acum cu o renegociere a PNRR și cred că ar avea un efect nefast și asupra cheltuirii acelor fonduri prevăzute de PNRR pentru dezvoltarea României, pentru că dacă te duci pentru o renegociere, acea renegociere durează și până atunci nu putem să folosim acele fonduri prevăzute de PNRR. Eu cred că nu ar face bine țării, mai ales într-o asemenea situație de criză”.

Ad

Exit mobile version