UDMR îl duce în instanță pe Bolojan în scandalul revistelor de la Oradea: Cultura nu este o societate comercială în care dacă pui 1 leu trebuie să scoţi 1 leu şi 10 bani

Preşedintele UDMR Bihor, senatorul Cseke Attila, a declarat, la două zile după ce Consiliul Judeţean a hotărât înglobarea redacţiilor revistelor de cultură Familia şi Varad de către Biblioteca Judeţeană, că va deschide o acţiune la Tribunalul Bihor pentru anularea deciziilor. „Fără cultură o să avem o societate pe care nu ne-o dorim”, a spus Cseke, acuzând că hotărârile CJ au fost luate cu încălcarea legii, transmite Ebihoreanul.

„Desfiinţarea personalităţii juridice la cele două reviste de cultură nu este de bun augur, aşa cum grupul UDMR s-a exprimat la şedinţa Consiliului Judeţean, noi nu avem cum să susţinem aşa ceva, cum nu susţinem nici celelalte reorganizări”, a spus Cseke, cu referire la modificarea organigramelor şi la alte opt instituţii subordonate CJ Bihor, de la teatrele Szigligeti şi Regina Maria la Şcoala de Arte Francisc Hubic şi Biblioteca Judeţeană, motivând că „trebuie să respecţi legea, indiferent ce majorităţi ai”.

Concret, Cseke a afirmat că înainte de a fi supuse votului reorganizările instituţiilor subordonate, CJ Bihor nu a respectat nici Legea transparenţei decizionale, care ar fi impus ca proiectele să fie dezbătute public timp de 30 de zile, şi nici Codul Administrativ, pentru că proiectele au fost postate pe site-ul CJ cu o zi înainte de adoptare.

„Dacă cineva nu iubeşte cultura, nu frecventează instituţiile de cultură, asta nu înseamnă că nu trebuie să-i recunoaştem importanţa. Fără cultură o să avem o societate pe care nu ne-o dorim. Cultura nu este o societate comercială în care dacă pui 1 leu trebuie să scoţi 1 leu şi 10 bani”, a mai spus Cseke, luând apărarea celor două redacţii şi întrebându-se retoric „ce s-ar fi întâmplat dacă această desfiinţare a personalităţii juridice a revistei Familia şi Varad ar fi fost făcută de cineva de la UDMR?”.

Pentru toate acestea, a spus Cseke, „am analizat din punct de vedere juridic această situaţie, am contactat deja şi un avocat, şi în privinţa desfinţării personalităţii juridice a celor două reviste UDMR va deschide o acţiune în instanţa de contencios administrativ, fiindcă ni se pare nu numai nedreaptă, dar şi nelegală. Vom finaliza această acţiune în perioada următoare”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare