spot_img
11.6 C
București
joi, noiembrie 21, 2024
AcasăActualitateUcrainienii cuceresc pas cu pas școlile românești. Bucureștiul tace

Ucrainienii cuceresc pas cu pas școlile românești. Bucureștiul tace

-

- Reclama -

Administrația Militară Regională Cernăuți a răspuns recent solicitării Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, dezvăluind o situație alarmantă pentru comunitatea românească din fostul raion Noua Suliță, regiunea Cernăuți. Datele furnizate de autoritățile regionale indică o reducere constantă a claselor cu predare în limba română în localitățile locuite preponderent de etnici români, în timp ce numărul claselor în limba ucraineană este în creștere. Acest fenomen provoacă îngrijorare în rândul comunității locale, care percepe această tendință ca pe o amenințare la adresa identității lingvistice și culturale a tinerilor români, transmite BucPress din Cernăuți.

- Reclama -

În localități precum Vancicăuți, Marșinți, Răchitna, Mămăliga și Boian, clasele cu predare în limba ucraineană sunt considerabil mai numeroase și continuă să se extindă, în detrimentul celor cu predare în limba română.

- Advertisement -

Sursele BucPress au declarat sub protecția anonimatului că în unele cazuri, părinții sunt „încurajați” de autoritățile locale și de cadrele didactice să-și înscrie copiii în clase cu predare în limba ucraineană, diminuând astfel opțiunile de educație în limba maternă română. Comunitatea românească se teme că aceste „centre de educație” riscă să devină „centre de înstrăinare” pentru tinerii români, care, în lipsa educației în limba maternă, ar putea pierde legătura cu identitatea lor culturală.

Iată situația în câteva dintre fostele școli cu predare română, transformate în școli bilingve, conform documentarului transmis de Administrația Militară Regională Cernăuți:

- Advertisement -

Liceul Mămăliga: 8 clase românești (82 de elevi) și 14 clase ucrainene (273 de elevi)
Liceul Dranița: 10 clase românești (156 de elevi) și 1 clasă ucraineană (16 elevi)
Liceul „Ion Neculce” Boian-Hlinița: 11 clase românești (198 de elevi) și 10 clase ucrainene (143 de elevi)
Liceul Nr.1 Boian: 13 clase românești (164 de elevi) și 11 clase ucrainene (234 de elevi)
Liceul „Ion Vatamanu” Costiceni: 10 clase românești (121 de elevi) și 3 clase ucrainene (33 de elevi)
Liceul Tărăsăuți: 14 clase românești (233 de elevi) și 5 clase ucrainene (67 de elevi)
Liceul Vancicăuți: 4 clase românești (32 de elevi) și 11 clase ucrainene (179 de elevi)
Liceul Nr. 2 Noua Suliță: 6 clase românești (70 de elevi) și 11 clase ucrainene (223 de elevi)
Liceul Dinăuți: 11 clase românești (331 de elevi) și 7 clase ucrainene (93 de elevi)
Liceul Răchitna: 6 clase românești (61 de elevi) și 10 clase ucrainene (192 de elevi)
Liceul Marșinți: 2 clase românești (33 de elevi) și 10 clase ucrainene (222 de elevi)

Aceste cifre subliniază diferențele tot mai mari între numărul claselor în limba română și cele în ucraineană și ridică semne de întrebare cu privire la viitorul educației în limba maternă în aceste zone. Reprezentanții comunității românești avertizează că dispariția claselor cu predare în română va avea consecințe grave asupra păstrării identității lingvistice și culturale în rândul tinerilor din fostul raion Noua Suliță.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img