Ucraina vrea să negocieze cu creditorii amânarea pentru 2 ani a plății datoriilor deoarece nu mai are bani

Ucraina intenţionează să amâne rambursarea ratelor dobânzilor şi a bondurilor sale în euro timp de 24 de luni, începând de la 1 august, conform unei Hotărâri de Guvern publicată miercuri, transmite Reuters conform Agerpres.

Executivul de la Kiev, care încearcă să facă faţă efectelor invaziei Rusiei din 24 februarie, a dat instrucţiuni Ministerului de Finanţe să negocieze cu creditorii amânarea plăţilor şi a promis dobânzi suplimentare la plăţile amânate.

Ucraina deţine câteva emisiuni de eurobonduri, în valoare de 19,5 miliarde de dolari, cu scadenţa în 2022-2033, care ar urma să fi amânate până în 2024-2035.

În septembrie, Ucraina are de plată un nivel record al datoriei externe – aproape 57 miliarde de hrivne (1,93 miliarde de dolari) – iar veniturile la bugetul statului acoperă doar o treime din necesităţile de finanţare ale ţării.

Tymofiy Mylovanov, consilier al Cabinetului preşedintelui ucrainean, a cerut partenerilor externi să-şi majoreze sprijinul financiar acordat Ucrainei pentru a ajuta ţara să nu se confrunte cu o criză, în situaţia în care cheltuielile au urcat semnificativ din cauza războiului, iar veniturile au scăzut. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Coreea de Sud dă intre 67 și 405 dolari la 70% din populație sprijin in criza energiei

    Adunarea Națională a Republicii Coreea (Coreea de Sud) a...

    Articole relationate

    Categorii populare