Ucraina se împrumută de la FMI. În 2020, la precedentul împrumut, a fost obligată să vândă străinilor terenurile agricole

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat alocarea unei noi asistenţe financiare din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), în valoare de 1,4 miliarde de dolari. „Am avut o conversație la telefon cu directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, căreia i-am mulțumit pentru sprijinul suplimentar alocat – 1,4 miliarde de dolari – şi am discutat despre viitoarea cooperare, pentru consolidarea stabilității financiare a Ucrainei” – a scris Zelenski pe Twitter, marţi seară. Ulterior, directorul general al FMI, de asemenea, a anunţat că a discutat cu președintele Zelenski „despre un angajament pe termen mai lung, care ar presupune un program de finanțare cu drepturi depline pentru Ucraina”. Potrivit Reuters, Kristalina Georgieva a precizat că o echipă a FMI se va întâlni cu autoritățile ucrainene în următoarele săptămâni, „pentru a stabili o cale de angajament mai profundă”

În 2020, Ucraina a adoptat legi care ridică interdicția asupra vânzării terenurilor agricole și interzic proprietarilor băncilor naționalizate sau lichidate să reintre în posesia lor. Ambele reglementări se numărau printre condițiile puse de FMI pentru a primi 5 miliarde de dolari împrumut de la FMI.

Vânzarea terenurilor agricole către străini a fost condiția cheie a FMI pentru acordarea acelui împrumut pe care acum o lună FMI nu l-a putut achita.

Botezată odinioară „grânarul Europei”, Ucraina dispune de o suprafaţă de 32,5 milioane hectare de teren arabil aproape dublu decât Franţa, iar aceste terenuri se numără printre cele mai fertile din lume.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare