Ucraina nu vrea să fie băgată în aceeași oală cu Moldova și Georgia la aderarea la UE

Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba, a afirmat, sâmbătă, că insistă ca dosarul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană să fie analizat individual, cât mai curând posibil, transmite Agerpres.

„Cu tot respectul faţă de vechii noştri parteneri, în ceea ce priveşte integrarea europeană, Georgia şi Moldova, cazul Ucrainei este absolut excepţional. Insistăm ca dosarul Ucrainei să fie analizat individual şi să fie analizat cât mai curând posibil. Procedurile pot fi şi ar trebui să fie suprimate, pentru a asigura un proces uşor de integrare a Ucrainei în Uniunea Europeană, pentru binele tuturor, al Ucrainei şi al Uniunii Europene”, a arătat Kuleba, într-o conferinţă de presă online, pentru presa străină.

El a transmis un mesaj către Franţa, care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

„Mesajul meu către preşedinţia franceză este simplu: preşedintele Macron a demonstrat că este un lider în recentele luni, când a gestionat situaţia de securitate din Europa. Acum are puterea şi statutul moral de a fi un lider al grăbirii integrării Ucrainei în Uniunea Europeană. Acest lucru va transmite un mesaj foarte clar către poporul ucrainean – că atunci când Europa spune că suntem parte din ea, vorbeşte serios. În al doilea rând, va fi un mesaj serios către preşedintele Putin, anume că, orice încearcă să facă, poate să arunce sute de bombe asupra noastră, dar asta nu va schimba alegerea poporului ucrainean, de a face parte din UE”, a arătat şeful diplomaţiei de la Kiev.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Berlinul câștigat cu promisiunea de trecere în proprietate publică a locuințelor deținute de marile grupuri imobiliare

    Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

    Xi in America: Ce va discuta cu Trump? Urmează alte 2 întâlniri până la finalul anului

    Președintele chinez Xi Jinping începe, pe 23 septembrie, prima...

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Articole relationate

    Categorii populare