Ucraina nu va accepta concesii decise de marile puteri pentru depăşirea crizei cu Rusia

Ucraina nu va accepta concesii decise de marile puteri pentru depăşirea crizei cu Rusia, afirmă ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, referindu-se la negocierile dintre Statele Unite şi Administraţia Vladimir Putin pe tema arhitecturii de securitate din Europa. „Dacă cineva face vreo concesie care să implice Ucraina, în spatele Ucrainei, în primul rând că nu vom accepta. Noi nu vom fi în postura unei ţări care să răspundă la telefon, să asculte instrucţiunile din partea unei mari puteri şi să le urmeze. Noi am plătit mult, inclusiv cu vieţile a 15.000 de cetăţeni, pentru a ne asigura dreptul de a decide propriul viitor şi propriul destin”, a afirmat Dmytro Kuleba, într-un interviu acordat postului CNN.

Ministrul de Externe de la Kiev este încrezător în angajamentele de securitate oferite de Statele Unite, în pofida declaraţiilor preşedintelui Joseph Biden despre o eventuală „incursiune minoră” a Rusiei. „În primul rând, preşedintele Biden are un angajament personal faţă de Ucraina. Cunoaşte această ţară şi nu vrea să fie distrusă de Rusia. În al doilea rând, am auzit o serie de oficiali americani, care mi-au spus mie personal sau au făcut declaraţii publice, că Statele Unite menţin în mod absolut angajamentul de a descuraja Rusia să recurgă la incursiuni, invazii sau alte interferenţe”, a subliniat Dmytro Kuleba.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a declarat preocupat, săptămâna trecută, de afirmaţiile omologului său american, Joseph Biden, care a părut să facă o distincţie între un atac militar de amploare al Rusiei şi o „incursiune minoră”. „Vreau să le reamintesc marilor puteri că nu există incursiuni minore şi nici naţiuni mici. La fel cum nu există victime reduse sau o durere mai mică pentru pierderea celor dragi. Spun acest lucru în calitatea de preşedinte al unei mari puteri”, a afirmat Volodimir Zelenski într-un mesaj postat pe Twitter. Joseph Biden şi-a atras critici după afirmaţii făcute într-o conferinţă de presă. „Rusia va fi trasă la răspundere dacă invadează. Şi depinde ce face. Una este o incursiune minoră, iar apoi ne certăm despre ce să facem şi ce să nu facem et cetera. Dar, dacă vor face ceea ce pot face cu forţele mobilizate la frontieră, va fi un dezastru pentru Rusia”, a declarat Joseph Biden. Ulterior, Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a explicat că preşedintele SUA se referea de fapt la „opţiunile variate de agresiuni ale Rusiei care nu sunt atacuri militare, fiind vorba despre atacuri cibernetice şi tactici paramilitare”. Preşedintele SUA a clarificat ulterior că „orice manevră a unităţilor militare ruse dincolo de frontierele Ucrainei va fi considerată invazie”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Poți obține un credit dacă apari în Biroul de Credit? (P)

    Apariția în Biroul de Credit poate complica obținerea unui...

    Le Pen crește in sondaje cu 7 luni înaintea prezidențialelor

    În Franța, Marine Le Pen, lidera fracțiunii parlamentare a...

    PNL vrea să sesizeze CCR dacă Siegfried nu trece de Parlament și Nicușor nu convoacă anticipate

    Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale...

    De ce Germania sondează pista rusească

    Germania se teme că, la viitorul summit G20 din...

    Premierul ucrainean către locuitorii din Kiev: Plecați înainte de venirea iernii

    Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile...

    Articole relationate

    Categorii populare