La aproape doi ani de la primele demersuri ale comunității românești din Ucraina, autoritățile de la Kiev nu au adoptat măsuri concrete pentru instituirea Zilei Limbii Române și nici pentru eliminarea definitivă a sintagmei „limba moldovenească” din legislație. Informația este confirmată printr-un comunicat al Asociației „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa, emis la 11 septembrie 2025, pe baza răspunsurilor oficiale primite de la instituțiile ucrainene, transmite BucPress din Cernăuți.
CE MAI SUSȚINE BUC PRESS:
Ziua Limbii Române, doar la nivel de intenție
Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Politici Etnice și Libertatea Conștiinței (DESS) a confirmat că a susținut, încă din 2024, propunerea mediului asociativ românesc privind instituirea Zilei Limbii Române la 31 august. Totuși, Cabinetul de Miniștri nu a dispus elaborarea de către DESS a proiectului de decret prezidențial necesar.
Această situație vine după Declarația comună semnată la 8 august 2025 de miniștrii de externe ai Ucrainei, României și Republicii Moldova, în care șefii diplomației de la București și Chișinău adresează mulțumiri anticipate Ucrainei, pentru intenția de a introduce această zi la nivel oficial.
Într-un răspuns separat, Institutul Ucrainean pentru Memoria Națională a afirmat că „nu există precedente” pentru instituirea unor astfel de zile dedicate minorităților, adăugând, în mod eronat, că România nu ar fi stabilit oficial Ziua Limbii Ucrainene, deși aceasta există de mai bine de 7 ani, fiind instituită prin Legea României nr. 213/2018.
Sintagma „limba moldovenească”, încă prezentă
În ceea ce privește renunțarea la folosirea sintagmei „limba moldovenească”, răspunsurile primite de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției și Ministerul Culturii și Informațiilor Strategice arată că hotărârea din 18 octombrie 2023 are aplicabilitate limitată, în principal în relațiile cu Republica Moldova.
Doar Ministerul Educației a operat modificări parțiale, eliminând treptat denumirea din documente interne. Cu toate acestea, manuale școlare electronice în/de „limbă moldovenească” sunt încă disponibile online, iar unele instituții culturale, în special din regiunea Odesa, continuă să utilizeze vechea formulă.
Un proiect de lege care prevedea actualizarea Cartei Europene a Limbilor Regionale și excluderea sintagmei „limba moldovenească” a fost aprobat de guvernarea precedentă de la Kiev la sfârșitul lui 2024 și înregistrat în Rada Supremă, dar nu a mai fost examinat și este considerat retras. Ministerul Culturii a anunțat că lucrează la retrimiterea proiectului spre examinare.
Comunitatea românească din Ucraina
Conform recensământului din 2001, comunitatea românească din Ucraina – divizată în mod oficial în română și ”moldovenească” încă din perioada sovietică – numără peste 409.000 de persoane, fiind de nouă ori mai mare decât comunitatea ucraineană din România, care beneficiază deja de recunoașterea oficială a Zilei Limbii Ucrainene.
Conform comunicatului, Asociația „Basarabia”, fiind și inițiatoare instituirii în Ucraina a Zilei Limbii Române, la 31 august, consideră că lipsa unor măsuri clare din partea Kievului reflectă dezinteresul autorităților ucrainene față de drepturile culturale ale românilor din Ucraina și solicită atât guvernului ucrainean, cât și celui român, mai multă responsabilitate în gestionarea acestor subiecte sensibile.
