spot_img
2.2 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeUcraina l-a oprit la graniță pe un oficial maghiar

Ucraina l-a oprit la graniță pe un oficial maghiar

-

Poliţiştii de frontieră ucraineni nu au permis, marţi, însărcinatului ministerial ungar, István Grezsa, să intre în Ucraina invocând intervenţia Guvernului ungar în alegerile locale din Ucraina organizate la sfârşitul lunii octombrie, titrează portalul de ştiri Evropeiska pravda, iar acest lucru a fost confirmat ulterior şi de Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev, transmite agenția maghiară de știri MTI.

- Reclama -

Potrivit portalului ucrainean de ştiri, însărcinatul
ministerial responsabil pentru dezvoltarea cooperării dintre
judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria) şi Ucraina Subcarpatică,
precum şi pentru coordonarea programului de dezvoltare a
grădiniţelor din Bazinul Carpatic, a încercat să intre în Ucraina
la punctul de trecere a frontierei Beregsurány-Luzhanka, unde
grănicerii ucraineni l-au informat că nu-i este permisă intrarea în
ţară, motiv pentru care i s-a refuzat trecerea frontierei.

- Advertisement -

Potrivit informaţiilor portalului de ştiri, partea ucraineană
avea cunoştinţă de vizita planificată a însărcinatului ministerial
ungar, deoarece Budapesta i-a informat, cu o zi mai devreme,
printr-o notă diplomatică. Pe de altă parte, din surse neoficiale,
în Ungaria se ştia că lui Grezsa i-a fost interzisă intrarea în
Ucraina, astfel partea ungară ar fi putut presupune că nu i se va
permite demnitarului ungar să treacă frontiera, se arată în
articolul publicat de Evropeiska pravda.

Potrivit portalului de ştiri, după o aşteptare de aproximativ o
oră la graniţă, însărcinatul ministerial a revenit în Ungaria.

- Advertisement -

Într-un comunicat, publicat ulterior de biroul purtătorului de
cuvânt al Ministerului Ucrainean de Externe, se arată că, în cazul
lui István Grezsa, “s-au înregistrat fapte” pe baza cărora acesta a
încălcat legislaţia ucraineană care interzice unei persoane străine
să facă propagandă pentru orice formaţiune politică ucraineană (în
cazul de faţă Uniunea Culturală Maghiară din Ucraina Subcarpatică,
KMKSZ).

“Decizia adoptată nu afectează relaţiile interstatale.
Interdicţia de intrare se referă doar la faptele unui cetăţean,
care indică o infracţiune”, a precizat purtătorul de cuvânt de la
Kiev.

Acesta a adăugat că, în conformitate cu procedura existentă,
decizia privind interdicţia de intrare în Ucraina se comunică
cetăţeanului străin la punctul de control de la frontieră, adică
legislaţia Ucrainei nu prevede posibilitatea de a informa în
prealabil persoana asupra interdicţiei de intrare care i-a fost
impusă.

Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de externe a declarat, în
data de 26 octombrie, agenţiei de ştiri Interfax-Ucraina, că ţara
sa a interzis intrarea pe teritoriul ei a doi oficiali ungari de
rang înalt, din cauza activităţii lor de propagandă desfăşurate în
Ucraina Subcarpatică, în timpul alegerilor locale din Ucraina. La o
conferinţă de presă, organizată la sfârşitul lunii octombrie,
acesta a afirmat că, în ciuda celor întâmplate, Ucraina este
dispusă să continue cooperarea constructivă cu Ungaria. Ministrul
ucrainean a mai adăugat că, într-un caz similar, ar fi avut un
răspuns la fel de dur faţă de orice altă ţară.

În data de 6 noiembrie, Kuleba a avut o convorbire telefonică
cu ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, şi a fost de acord
să “deschidă un nou capitol” după cele întâmplate la alegerile
locale şi să continue un dialog constructiv între cele două ţări.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img