Cătălin Predoiu, ministrul Justiției și candidat PNL Prahova la Camera Deputaților, anunță revoluția la Registrul Comerțului: O firmă se va face exclusiv online

Registrul Comerţului se va digitaliza, iar constituirea unor societăţi comerciale se va putea realiza exclusiv online, fără a fi necesară prezenţa fizică în niciuna din etapele de constituire, a anunţat, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Aceste prevederi apar într-un proiect de lege aflat în dezbatere publică.

Cătălin Predoiu candidează la Camera Deputaților din partea PNL Prahova.

Predoiu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că un proiect de lege lansat recent în dezbatere publică se referă la modernizarea Registrului Comerţului.  

„Este un proiect legat de modernizarea Registrului Comerţului şi a profesiei de registrator comercial. Acest proiect transpune o directivă a Uniunii Europene privind digitalizarea. Propune o reformă radicală şi importantă a Registrului Comerţului în direcţia digitalizării, funcţionării acestuia în relaţiile cu publicul şi societăţile comerciale”, a afirmat Cătălin Predoiu.  El a menţionat că societăţile comerciale vor putea fi constituite exclusiv online, pe o procedură simplificată, fără a fi necesară prezenţa fizică în niciuna din etapele procedurii de constituire. Predoiu a precizat că o persoană care solicită înfiinţarea unei firme nu mai trebuie să obţină diferite avize şi documente de la alte instituţii, acestea urmând să fie colectate de către Registrul Comerţului.  

„Proiectul înlocuieşte depunerea de documente în format letric, pe suport de hârtie, cu documente care sunt în formă online, iar în ceea ce priveşte provenienţa lor sunt obţinute de Registrul Comerţului de la instituţiile care eliberează acele documente. Nu mai e nevoie ca solicitantul să facă un tur al instituţiilor administrative pentru obţinerea a tot felul de avize şi documente justificative, Registrul Comerţului va proceda la această interogare şi va colecta documentele respective”, a afirmat ministrul Justiţiei.  

El a adăugat că se reduce lista cu documentele necesare.  „Spre exemplu, se renunţă la necesitatea depunerii specimenului de semnătură în formă notarizată, era o formalitate extrem de complicată de multe ori pentru oamenii de afaceri, dovada de rezervare, declaraţie pe propria răspundere, înlocuite cu o includere în actul constitutiv a unei formule, a unei clauze care ţine loc de astfel de declaraţie”, a explicat ministrul Justiţiei.  El a mai precizat că vor fi simplificate unele etape prealabile de contestare care prelungeau etapa de înregistrare.

Material difuzat de FLUX 24 Media Communications la comanda PNL Prahova, cod AEP 11200025

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Șoc la Kiev: Ce îi doare pe ucrainieni cel mai tare

    Kievul este „șocat și uluit” de declarația președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare