de Alexandrina CERNOV, membru de onoare al Academiei Române, director al Editurii „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, preluare BucPress
Autoritățile ucrainene încearcă astăzi să implementeze un ordin al Ministerului Educației și Științei de la Kiev prin care specializarea „limba și literatura română” să fie dublată și de „limba moldovenească”.
Problema nu este nouă. Incredibil, politicieni agramați, incompetenți în problemele lingvisticii, în special a lingvisticii romanice, încearcă a câta oară să ne convingă, desigur fără nici un argument științific, că există două limbi romanice distincte – română și moldovenească. Nimeni și nimic nu este autoritate științifică, nu sunt luate în considerație nici argumentele științifice ale romaniștilor, inclusiv și ale romaniștilor din perioada sovietică (vezi lucrările acad. R. Budagov de la Catedra de Romanistică de la Universitatea din Moscova, nici ale acad. Stanislav Semcinski de la Univesitatea din Kiev), nici materialele numeroaselor conferințe științifice internaționale și rezoluțiile întrunirilor comunității românești din Ucraina. Sunt propuneri ale ambițioșilor politicieni ucraineni, continuatorii politicilor moscovite nocive de dezbinare a comunității românești. Divide et impera! Se aplică cu dibăcie modelul ideilor din Principele lui Niccolò Machiavelli, unde logica dictonului latin perseverează alături de istoriografia prin care se încearcă să se elimine memoria istorică și memoria colectivă înlocuind-o cu o prezentare denaturată a trecutului, făcând abstracție chiar de documentele istorice autentice.
Un exemplu recent este chiar filmulețul organizat de Departamentul de Cultură al Administrației de Stat din Cernăuți care se referă la evenimentele sângeroase de la Fântâna Albă. Este incredibilă imaginația realizatorilor filmulețului respectiv, care au ignorant, intenționat sau nu, documentele de arhivă și mărturiile supraviețuitorilor cu prisosință publicate în paginile ziarelor și monografiilor satelor bucovinene. Să fie oare doar calitatea lor de diletanți sau, poate intențiile de a denatura adevărul istoric au un scop? Poate chiar intenția de a justifica acțiunile armatei sovietice, dirijate, evident, de la Moscova! Acest epizod, pe care îl amintim doar în treacăt, se înscrie în aceleași intenții agresive și amorale ale unor politicieni ignoranți cocoțați în vârful piramidei deznaționalizării minorităților etnice din Ucraina.
Amintim că Academia Română, încă de la înfiinţare, s-a îngrijit de corectitudinea limbii şi de zestrea ei: „În mai bine de un secol, lingviştii români de la Academie au creat Dicţionarul Tezaur al Limbii Române, început înainte de 1900 şi terminat după anul 2000. Este un monument menit să învingă timpul, în zeci de volume şi cu aproape 200.000 de cuvinte, comentate şi definite după regulile ştiinţei. Mai sunt atlasul lingvistic, colecţia de literatură română (în aproape 250 de volume) şi câte altele! Prin limba noastră comunicăm şi ne prezentăm lumii cu literatura română, adică cu acea pleiadă de lumi recreate de scriitorii români, de la cronicari încoace. În rândul celor 6.000 – 7.000 de limbi vii de pe planetă, româna se află – în funcţie de mai multe criterii obiective, fixate de specialişti neromâni – între primele 15-20, ceea ce nu este puţin lucru. Mie îmi place să spun că cea mai importantă creaţie spirituală a poporului român este limba română. S-o păzim aşa cum ne îndemna cândva Ienăchiţă Văcărescu şi s-o dăm frumoasă, caldă, curată şi strălucitoare feţilor şi fetelor noastre”, este mesajul lui academicianului Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Astăzi, folosindu-se de toleranţa noastră, de supunerea şi respectul pe care-l purtăm faţă de autorităţile ucrainene, se promovează tot felul de proiecte de legi, ordonanţe sau recomandări şi scrisori prin care se încearcă limitarea drepturilor confirmate prin lege, de fapt, – transferul treptat al şcolilor noastre la limba ucraineană de predare.
Cele trei regiuni cu populaţie românească autohtonă: Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa sunt un adevărat laborator de deznaţionalizare treptată, care confirmă în cel mai autentic mod rolul celor trei instituţii româneşti – şcoala, biserica şi limba. Procesul de deznaţionalizare: pe cale naturală (căsătoriile mixte) şi prin politica şcolară este promovată de către autoritățile de stat. Includem aici și interminabila discuție despre limba română/limba moldovenească.
Ministerul Educației și Științei din Ucraina a emis, la 17 septembrie 2019, un ordin, prin care a aprobat lista specializărilor de pregătire a absolvenților de studii superioare de licență și master la specialitatea „Învățământ secundar. Limba și literatura (cu menționarea limbii), în baza căreia se formează și se plasează comanda de stat. Astfel, în premieră pentru învățământul superior din perioada independenței statului ucrainean, în care în cadrul universităților de stat din orașele Ujgorod, Cernăuți și Ismail exista specializarea „Limba și literatura română”, aceasta a fost dublată cu „limba moldovenească” prin Ordinul 1201/17.09.2019 în baza căruia, începând cu anul 2020, diplomele absolvenților ar trebui să conțină specializarea „limba și literatura română/moldovenească”, cu toate că românii din Ucraina, în repetate rânduri, au solicitat unificarea programelor de învățământ în limba română în cele trei regiuni în care locuiesc importante comunități istorice românești – Cernăuți, Transcarpatia și Odesa.
În anul 1849 la Gimnaziul german din Cernăuți se inaugurează catedra de limba și literatura română – profesor Aron Pumnul. Mihai Eminescu i-a fost elev. L-a urmat la Catedră Ioan Gheorghe Sbiera care a condus ulterior Catedra de limba și literatura română la universitatea din Cernăuți de la inaugurarea ei în 1875. Au condus această catedră personalități marcante ale filologiei romanice: Ioan Gheorghe Sbiera – membru de onoare al Academiei Române, numărându-se în același timp printre fondatorii ei; Sextil Pușcariu – membru corespondent al Academiei Române; prof. dr. Leca Morariu. După pensionarea profesorului Ioan Gh. Sbiera, continuatorul şi discipolul lui Aron Pumnul, fondator şi membru al Academiei Române, Sextil Puşcariu este numit profesor de limba şi literatura română al Facultăţii de Litere la universitatea austriacă din Cernăuţi (1906–1919). Este perioada celor mai mari realizări în domeniul filologiei romanice, Sextil Pușcariu numărându-se printre filologii consacraţi ai vremii.
În perioada sovietică Catedra a fost condusă deasemeni de personalități remarcabile cu renume internațional în domeniul romanistici și al limbii și literaturii române: prof. univ. dr. Vitalie Sorbală, specialist recunoscut în filologia romanică; prof. univ. dr. Grigore Bostan – membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Pedagogice de la Kiev, folclorist, autor de manuale de literatură română pentru școlile românești din regiune. La aceeași catedră au predat: poetul Vasile Levițchi, Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, autor de manuale de limba și literatura română pentru școlile românești din Ucraina; dr. Mihai Dăscălescu, absolvent al liceului „Aron Pumnul” din Cernăuți.
În momentul de față aici predau: Cristina Paladian – doctor în științe filologice, șefa Catedrei de Filologie Română, absolventă a Catedrei; Felicia Vrânceanu – doctor în filologie; teza susținută la Iași (România); Veronica Todoșciuc – doctor în filologie, teza susținută la București (România), deasemeni absolventă a Catedrei. Absolvenții ai acestei Catedre sunt bine cunoscuți în lumea literelor românești: poetul Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii scriitorilor din Republica Moldova, poetul Ilie T. Zegrea, ziariștii Vasile Bâcu și Nicolae Șapcă, redactori șefi la ziarele românești din regiune „Gazeta de Herța” și „Monitorul bucovinean”, unicele ziare românești care mai rezistă astăzi în condițiile de austeritate impuse de autoritățile bucovinene; Ștefan Hostiuc, poet, redactor-șef la revista „Mesager bucovinean”; poetul Vitalie Zâgrea, redactor-șef al postului de radio Ucraina Internațional, redacția de limba română, conducătorul societății „Junimea” și colaborator al agenției de știri BucPress. Lista poate continua. Marea majoritate a profesorilor de limba și literatura română din Ucraina sunt absolvenți ai acestei Catedre.
Întrebarea rămâne deschisă. Cine i-a consultat? Cine le-a cerut părerea? De ce se permite ca o problemă atât de importantă să fie rezolvată în mod arbitrar de către persoane incompetente și răuvoitoare, care continuă politica nocivă a Rusiei țariste? În interviul realizat de Florian Saiu și Mihai Floroiu pentru „Evenimentul Istoric”, preluat de Agenția de știri BucPress, istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca supune unei analize competente destinul românilor din Ucraina: „Românii din Ucraina sunt luptători, fiindcă i-a obligat soarta vitregă să fie așa, dar ei nu pot lupta cu morile de vânt ca Don Quijote și nici cu statul ucrainean! Lupta cu statul ucrainean trebuie s-o poarte statul român”. Românii din Ucraina se află astăzi „într-un moment de răscruce a istoriei”. Răspunzând la întrebarea: În Ucraina românii sunt separați între moldoveni și români, învrăjbiți, li se creează o identitate falsă, o istorie falsă, o limbă falsă. Cum vedeți pericolul moldovenismului și ce s-ar putea face concret în legătură cu propaganda acestui curent promovat de Kiev? face o analiză a istoriei problemei moldovenismului: „ Moldovenismul s-a născut în urma ocupării, la 1812, a Basarabiei de Imperiul Rusesc, dar a devenit virulent după Marea Unire, când Uniunea Sovietică a creat un imens aparat de propagandă, deopotrivă „științifică”, eseistică, jurnalistică, internă și internațională, de atestare a existenței unui „popor moldovenesc”. După formarea Ucrainei independente, dihotomia falsă între români și moldoveni le-a convenit de minune politicienilor de la Kiev și au îmbrățișat-o cu entuziasm. Aceasta s-a petrecut pe fondul pasivității autorităților de la București, pasivitate care nu se poate justifica prin nimic temeinic. Este drept că și unii români din Balcani și din Moldova-Ucraina se pretind a fi vlahi, respectiv moldoveni, dar aceasta se întâmplă nu printr-o conștiință internă, ci în urma propagandei bine organizate de statele respective. Românii au fost numiți vlahi exclusiv de străini (cam în felul în care elenii sunt numiți de celelalte popoare greci), iar moldovenii s-au chemat mereu pe sine moldoveni, fără ca această identitate regională să intre în conflict cu aceea generală. Aceasta s-a petrecut în felul în care toscanii sunt italieni, bavarezii sunt germani sau lionezii francezi. A fi moldovean și român în același timp nu este o contradicție, ci o armonie. Amestecul factorului politic strică, însă, toată această armonie și subminează orice adevăr istoric. Statul român ar putea, însă, repara aceste nedreptăți”.
Lupta pentru limba română continuă. Avem „o datorie sfântă” lăsată prin testament de părintele Hurmuzăkeștilor.
