Home Analize Ucraina anunță stingerea după 10 zile a incendiului de la Cernobâl

Ucraina anunță stingerea după 10 zile a incendiului de la Cernobâl

0

Incendiul izbucnit în zona Cernobîl a fost stins, dar va mai fi nevoie de câteva zile pentru oprirea completă a fumului, a anunţat, marţi, preşedintele Serviciului de stat pentru situaţii de urgenţă din Ucraina, Nikolai Cecetkin, în timpul şedinţei convocate de preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Incendiul în zona de excludere a fost stins. Vor mai fi necesare câteva zile pentru oprirea fumului care a rămas în urma incendiului în zona de excludere, zona centralei nucleare de la Cernobîl şi în jurul acesteia” – a declarat Cecetkin, citat de serviciul de presă al preşedintelui ucrainean. În acest context, Volodimir Zelenski a aprobat legea adoptată, luni, de parlamentul țării privind înăsprirea pedepselor pentru incendierea vegetaţiei și a pădurilor. Surse din cadrul serviciului de presă al preşedintelui ucrainean au declarat că poliţia ucraineană a reţinut câteva persoane şi a declanşat o anchetă. O persoană este suspectată de incendierea a circa şapte hectare de vegetaţie uscată.

Ad

Exit mobile version