Home Analize Ucraina amenință NATO: Vom crea armata cea mai puternică a Europei. NATO...

Ucraina amenință NATO: Vom crea armata cea mai puternică a Europei. NATO nu a făcut niciun efort pentru ca Ucraina să devină stat membru

0

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat pentru agenţia „Anadolu” că, de la summitul de la București din 2008, NATO nu a făcut niciun efort pentru ca Ucraina să devină stat membru al Alianței. Potrivit diplomatului, NATO ar trebui să prezinte Ucrainei o listă clară cu reformele necesare aderării. Dmitro Kuleba a mai menționat că, în 2008, la summitul de la București, NATO „a declarat foarte clar” că Ucraina și Georgia vor deveni state membre ale Alianţei.

„La același summit, liderii au dispus ca miniștrii lor de externe să ia în considerare furnizarea către ambele țări (Ucraina şi Georgia, n.r.) a planurilor de acțiune pentru obţinerea calităţii de membru. Dacă mă întrebați ce a făcut NATO din 2008 pentru a realiza acest lucru, pentru a pune în aplicare această decizie, voi răspunde foarte sincer: nimic. Din 2008, NATO nu a făcut niciun pas pentru a pune în aplicare această decizie” – a afirmat ministrul de externe al Ucrainei.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că ţara sa va fi obligată să creeze armata cea mai puternică a Europei, dacă NATO o va lăsa singură în rezolvarea problemelor din zona Doneţk – scrie Népszava. Potrivit cotidianului budapestan, la Kiev sunt dispuşi să aducă sacrificii pentru atingerea acestui scop, dar în fond Ucraina doreşte să exercite o presiune mai mare asupra Occidentului.

Ad

Exit mobile version