Kievul încearcă să exercite presiunea asupra țărilor membre NATO, refuzând să repornească pomparea țițeiului prin conducta Druzhba în direcția Ungariei, a declarat miercuri pentru TASS adjunctul ministrului rus de externe Alexander Grushko.
„Nu se poate exclude că, făcând acest lucru, Ucraina dorește doar să crească presiunea asupra țărilor NATO”, a spus diplomatul.
S-a raportat mai devreme, conform informațiilor ucrainene, că în prezent nu există planuri de a reporni pomparea petrolului către Ungaria.
Pe 15 noiembrie, Ucraina a notificat Transneft că a suspendat pomparea petrolului prin conducta Druzhba către Ungaria din cauza scăderii presiunii.
Ministrul maghiar al afacerilor externe și al comerțului, Peter Szijjarto, a spus că conducta Druzhba va fi probabil repornită în scurt timp.
UPDATE:
A fost reluat transportul de petrol către Ungaria prin Conducta Prieteniei, oprit în ziua precedentă din cauza atacurilor ruseşti cu rachete asupra reţelei energetice a Ucrainei, însă deocamdată doar cu o presiune scăzută, a anunţat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, miercuri, aflat la Belgrad.
Şeful diplomaţiei ungare a relatat că transportul de petrol către Ungaria a fost reluat în cursul după-amiezii de miercuri şi că lucrările tehnice pentru restabilirea nivelului normal al presiunii se află în curs de desfăşurare.