Turism Grecia: Zilnic 50.000 de rezervări în minus față de 2014

Rezervările turistice din Grecia scad puternic din cauza crizei, iar informațiile privind vacanțele din Grecia sunt contradictorii. Publicația grecească Kathimetini citată de Mediafax scrie că potrivit lui Andreas Andreadis, Şeful Asociaţiei Elene a Companiilor de Turism(SETE), operatorii de turism greci înregistrează aproximativ 50 de mii de rezervări pe zi mai puțin în ultima săptămână față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit publicației elene, există o problemă și în ceea ce privește stocurile de alimente şi băuturi care ajung doar pentru acoperirea necesarului hotelurilor pentru încă o săptămână.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al SETE, Xenophon Petropulus, întervievat în exclusivitate de RFI, spune că a scăzut numărul rezervărilor, dar nu este absolut nici o problemă să se meargă în vacanță în Grecia.

Anul trecut pe vremea aceasta, sistemele noastre de rezervări înregistrau aproape 120.000 de rezervări pe zi. În ultima săptămână, am măsurat o scădere de 30% a rezervărilor făcute. Ce asuntem la 45.000-50.000 de rezervări mai puțin ca anul trecut.  Acestea nu sunt rezervări complet pierdute, credem că după ce referendumul se termină și avem stabilitate,  avem timp să îi atragem noi clienți și să recuperăm această pierdere.

Din ce țări v-a scăzut numărul de rezervări?

Nu avem informații oficiale, dar sentimentul meu este că au scăzut rezervările din piețele noastre mari, precum Germania, Marea Britanie, Franța.

Este sigur să vii în vacanță în Grecia?

Complet sigur. Companiile de turism din diverse tări îi sfătuiesc pe turiștii care vin în Grecia să ia mai mult cash cu cu ei, să nu aștepte prea mult la retragerea de la bancomate, băncile fiin închise. Cardurile internaționale sunt operaționale, tranzacțiile se fac atât la cardurile de credit, cât și la cele de debit, deci nu este nici o problemă să vii în Grecia. Cei o sută de mii de turiști care sunt acum în Grecia, au parte de o vacanță superbă.

Cum faceți să contracarați acest efect negativ? Ce strategie de comunicare aveți?

Comunicăm cu agențiile noastre și cele cinci mari birouri de PR pe care le avem în marile țări europene, precum cele din Marea Britanie, Germania, Franța sau Italia. Explicăm situația, spunem că referendumul este un drept democratic, dar politica nu are nimic de-a face cu turismul. Sunt anumite măsuri pe care trebuie să le luăm din punct de vedere operativ ca turiștii să fie serviți la nivelul la care suntm noi obișnuiți să o facem dar nu este nici o problemă, repet, nici o problemă ca oamenii să vină în Grecia în această perioadă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare