Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele Germaniei și provoacă o reacție spectaculoasă într-o altă țară. Victoria obținută deformațiunea de stânga radicală Die Linke, care devine pentru prima dată cea mai puternică formațiune politică din capitala germană, este prezentată drept un moment istoric. În centrul atenției se află candidata partidului, Elif Eralp, iar originile sale familiale au transformat scrutinul german într-un subiect urmărit intens și în Turcia, scrie Ziarul Românesc din Germania.ț
Presa turcă a primit cu entuziasm rezultatul de la Berlin și a pus în prim-plan rădăcinile lui Elif Eralp. Televiziunea Halk TV a vorbit despre un „rezultat istoric în Germania”, subliniind că victoria a revenit partidului candidatei la funcția de primar cu origini turcești. Cotidianul Sözcü a ales un titlu și mai puternic: „Candidata turcă a spulberat urnele; germanii au spus «Elif»!”. Ecoul rezultatului s-a extins rapid în presa turcă.
Există și cifre care explică amploarea reacțiilor. Potrivit rezultatului oficial provizoriu, Die Linke a obținut 25,7% din voturi, mai mult decât dublul scorului de 12,2% înregistrat în 2023. CDU s-a clasat pe poziția a doua, cu 18,8%, urmată de AfD cu 16,3%, Verzii cu 14,3% și SPD cu 12,1%. Este pentru prima dată când Die Linke câștigă alegerile pentru Camera Deputaților din Berlin.
Chiar Elif Eralp a ales să transmită un mesaj în limba turcă imediat după primele estimări ale serii electorale. „Am scris istorie, prieteni”, le-a spus ea susținătorilor. Victoria partidului nu înseamnă însă automat că Eralp va conduce Berlinul. Pentru a ajunge în fruntea guvernului landului-capitală, candidata Die Linke trebuie să obțină o majoritate, iar primele discuții sunt așteptate cu Verzii și SPD, cele trei partide având împreună suficiente mandate.
