Home Analize Turcia nu vrea să împartă gazele din Marea Neagră cu companii străine

Turcia nu vrea să împartă gazele din Marea Neagră cu companii străine

0

Zăcămintele de gaze naturale descoperite recent în Marea Neagră ar urma să asigure aproximativ o treime din necesarul intern al Turciei în 2027, a declarat luni ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez, într-un interviu acordat Bloomberg, scrie Agerpres.

Turcia ar putea să înceapă extracţia de gaze naturale din Marea Neagră încă din 2023, cu o capacitate iniţială de producţie de 3,5 miliarde metri cubi pe an, a afirmat Fatih Donmez. Obiectivul autorităţilor de la Ankara este majorarea acestei capacităţi până la aproximativ 15 miliarde metri cubi pe an în decurs de patru ani, ceea ce ar fi echivalent cu aproximativ un sfert din producţia anuală de gaze a Uniunii Europene. Capacitatea maximă de producţie la câmpul Sakarya din Marea Neagră avută în vedere de autorităţile de la Ankara, 15 miliarde metri cubi pe an, reprezintă aproximativ o treime din cererea de gaze a Turciei în 2020. Însă creşterea producţiei interne de gaze ar putea duce consumul anul până la 80 de miliarde de metri cubi în 2030, a prognozat anul trecut un oficial turc. 

Luni, ministrul Energiei a declarat că Guvernul de la Ankara nu intenţionează să invite companii internaţionale care să opereze câmpul Sakarya din Marea Neagră, pentru că firma turcă de stat Tpao are capacitatea tehnică de a face singură acest lucru. Donmez a adăugat că Turcia derulează studii seismice înainte de a efectua un nou foraj de explorare într-o zonă amplasată în vestul câmpului Sakarya, undeva în prima jumătate a anului următor. Turcia vrea să îşi diminueze factura la energie, care se ridică la aproximativ 44 de miliarde de dolari pe an, prin reducerea dependenţei de importuri, care în prezent asigură aproape în întregime consumul de gaze al ţării.

Ad

Exit mobile version