spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeTurcia bagă Paravion în insolvență

Turcia bagă Paravion în insolvență

-

Paravion intră în proces de insolvenţă, intenţionând să se restructureze începând cu 8 august 2017 şi să caute potenţiali investitori, după ce a închis Bavul, afacerea desfăşurată de companie în Turcia, din cauza problemelor politice şi de securitate din ţară, potrivit unui comunicat transmis luni.

- Reclama -

„Se va intra într-un proces de insolvenţă. Planul de reorganizare se discută în acest moment, inclusiv atragerea de noi potenţiali investitori”, au transmis, pentru Mediafax, reprezentanţii companiei.

- Advertisement -

Agenţia de turism online Paravion, prezentă inclusiv în Turcia, cu portalul Bavul.com, va intra în restructurare din 8 august 2017.

„Decizia vine ca urmare a scăderii dramatice a business-ului desfăşurat de Paravion în Turcia, prin Bavul, pe fondul problemelor politice şi de securitate traversate de Turcia în ultimele 12 luni. Reprezentanţii companiei se aşteaptă ca agenţia să nu fie afectată, turiştii putând face în continuare rezervări de bilete de avion, cazare şi achiziţii de vacanţe pe Paravion.ro”, se arată în comunicatul companiei.

- Advertisement -

În 2015, Paravion a preluat de la Turkcell portalul de rezervări online Bavul.com, cu un portofoliu de peste 300.000 de utilizatori. După achiziţie, în 2016, Bavul a înregistrat afaceri de 23 de milioane de euro, însă contextul socio-politic din Turcia şi devalorizarea lirei turceşti au afectat dramatic dezvoltarea investiţiei şi, implicit, business-ul Paravion, transmite compania.

„Prima jumătate a anului a confirmat instabilitatea, situaţia din Turcia devenind şi mai dificilă. Deprecierea puternică a lirei turceşti din ultimul trimestru al lui 2016, de peste 30%, s-a tradus printr-un declin al vânzărilor internaţionale de bilete de avion şi al marjei de profit din Turcia în 2017. Astfel, s-a decis închiderea Bavul şi reorganizarea Paravion”, se mai arată în comunicat.

Paravion este un site de rezervări de bilete de avion 100% online din România. În 2016, pe Paravion au fost efectuate peste 175 de milioane de căutari online de bilete de avion, cu o medie de 20.000 de căutari pe oră, iar vânzările Paravion au depăşit 440.000 de bilete avion.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img