Turcan: Cererile privind demisia lui Kovesi „iresponsabile”

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susține că solicitările unor lideri ai PSD și ALDE privind demisia șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, în urma deciziei de luni a CCR reprezintă un act „iresponsabil”.

„Observ o serie de lideri ai PSD și ALDE care se grăbesc să utilizeze în scop politic decizia Curții Constituționale de ieri (luni — n.r.) în războiul lor cu DNA. Solicită nici mai mult, nici mai puțin decât demisia șefului Direcției Naționale Anticorupție. Este un act iresponsabil, care arată obsesia străvezie a acestei grupări de partide de a-și duce la îndeplinire obiectivele unei agende ascunse electoratului: sabotarea actului de justiție”, a scris, marți, Turcan pe Facebook.

Ea amintește de două decizii ale CCR în urma cărora nu s-au solicitat demisii.

„Pentru a evidenția discursul dublu, pliat după interese de moment, le aduc aminte domnilor din PSD de decizia CCR 683/2012 prin care se certifica faptul că fostul premier Victor Ponta generase un conflict constituțional cu șeful statului, participând la Consiliul European fără mandat. Nu-mi aduc aminte să-i fi solicitat cineva din PSD demisia. De asemenea, le amintesc celor din ALDE de decizia CCR 261/2015 referitoare la cazul Dan Șova, când s-a constatat un conflict constituțional între Senat, condus de Călin Popescu-Tăriceanu, și Parchetul General. La acel moment Tăriceanu a făcut tot posibilul pentru a-l proteja pe Dan Șova, iar CCR a sancționat acest lucru. Nu-mi amintesc ca domnul Tăriceanu să-și fi aplicat vreo sancțiune cu demisia”, afirmă Turcan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Coreea de Nord se distanțează de Iran pentru a juca cu americanii

    Coreea de Nord se distanțează de Iran, cu care...

    Prețul litrului de motorină in Germania a ajuns la 2,44 euro

    Prețul litrului de motorină a atins duminică un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare