Turbulențele italiene neliniștesc Europa

Prețul obligațiunilor și acțiunile italiene au scăzut după ce Mario Draghi a demisionat din funcția de prim-ministru al țării, pregătind terenul pentru alegeri anticipate și amenințând să declanșeze o nouă fază de turbulențe pentru datoria națiunii. Cea mai recentă criză politică nu creează incertitudine doar pentru Italia, scrie Bloomberg. Criza sporește presiunea asupra Băncii Centrale Europene (BCE), care se află la doar câteva ore distanță de anunțarea unui nou program de achiziționare de obligațiuni menit să protejeze țări precum Italia de speculațiile de pe piață, transmite Profit.ro.

Reacția investitorilor la veștile din Italia a fost clară, randamentul obligațiunilor pe 10 ani crescând cu până la 21 de puncte de bază, la 3,6%, cel mai ridicat nivel din iunie. Spread-ul față de obligațiunile germane echivalente a crescut la 233 de puncte de bază. Citi estimează că diferența va ajunge la 250 până la 275 de puncte de bază în cazul unor alegeri.

„Nu este o zi bună pentru a investi în Italia”, a declarat Sebastien Galy, senior macro strategist la Nordea Asset Management. Haosul politic din Italia ar putea „înmuia mâna BCE” atunci când vine vorba de majorarea ratelor, a comentat și Ipek Ozkardeskaya, analist senior la Swissquote Bank. Traderii au început să reducă pariurile privind amploarea majorării înainte de decizie, șansele unei creșteri de 50 de puncte de bază scăzând la mai puțin de 50%. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Ucraina are nevoie de un alt președinte

    Ucrainenii trebuie să aleagă un nou președinte care să...

    Analist rus despre ce câștigă Rusia din afacerea motorinei cu Trump

    Analistul rus Serghei Markov a analizat pe canalul său...

    Al treilea atac cu cuțitul într-o școală din Polonia în ultimele patru zile

    Trei persoane au fost rănite astăzi într-un atac cu...

    Lufthansa și Air France-KLM vor să distrugă RyanAir

    RyanAir, cea mai mare companie aeriană din Europa, și-a...

    Miliardar ucrainean îi cere capul lui Zelenski

    Miliardarul ucrainean și fostul deputat Vadim Novinski i-a cerut...

    Marele jaf arheologic din Clisura Dunării REPORTAJ VIDEO ANDREI BĂDIN

    Marele jaf arheologic de pe Clisura Dunării este un...

    RMN de înaltă performanță la Spitalul din Drobeta

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare