Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a anunţat, duminică, pe Facebook, că încă aşteaptă răspunsul din partea ASF cu privire la valoarea contabilă a acţiunilor Digi, întrebând dacă valoarea acţiunilor este 1,8 lei, iar patru milioane de pensionari au cumpărat acţiunile la o valoare de 40 de lei.
Şi sâmbătă, Vâlcov a adresat o întrebare publică membrilor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cu privire la valoarea acţiunilor Digi.
„Poate la un moment dat ne vor spune de ce s-au grăbit 4 milioane de pensionari să cumpere acţiuni Digi care valorează 1 lei şi 8 bani, să le achiziţioneze cu 40 de lei. Doar pentru că e televiziunea prin care unitatea militară SRI îşi transmite informaţiile? Iar despre Realitatea, acum două săptămâni am aflat că 300 de magistraţi sunt şantajaţi cu dosare deschise la DNA, dar nelucrate. L-aş întreba pe procurorul general, câţi jurnalişti şi patroni de presă au dosar deschise şi neînchise, ţinând cont că doar Realitatea Tv are 4 dosare deschise la acest moment?”, a declarat Darius Vâlcov, la Antena 3.