spot_img
0.5 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăPoliticaTudose: Eu i-am cerut demisia lui Ţuţuianu

Tudose: Eu i-am cerut demisia lui Ţuţuianu

-

Premierul Mihai Tudose a declarat marți că el i-a cerut demisia lui Adrian Țuțuianu din funcția de ministru al Apărării, considerând-o un act de onoare pentru a ieși din situația creată la acest minister de un comunicat de presă.

- Reclama -

„Ne-am trezit brusc cu o știre și cu o postare pe site-ul Ministerului Apărării, niște indicații de la centru către teritoriu prin care cineva trebuia să facă niște artificii cu banii, că nu sunt bani de salarii și trebuie o parte acum și o parte după. Recunosc că am fost șocat, eram chiar cu vicepremierul și cu președintele Camerei Deputaților, președintele Dragnea la masă. Am plecat împreună toți trei la masă după votul din Parlament. În timp ce eram la masă, toți trei am aflat că există această alertă în România, că nu mai sunt bani pentru apărare. Prima dată l-am sunat pe ministrul de Finanțe care era la fel de șocat și el. Apoi l-am sunat și pe ministrul Apărării. Știți, că cineva a greșit într-o comunicare și înțeleg că de vineri se tot cocea o chestie de genul acesta. Am lăsat baltă masa și am venit toți la serviciu. L-am rugat pe domnul ministru să vină să-mi explice, i-am solicitat demisia. I-am spus că demisia ar fi un act de onoare să ieșim din această situație”, a spus Tudose la TVR.

- Advertisement -

El a mai menționat că Țuțuianu și-a scris demisia, pe care i-a acceptat-o, apoi l-a informat pe Liviu Dragnea, a sunat la Cotroceni pentru a-l informa pe președinte Klaus Iohannis și a trimis actele pentru interimat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img