Home Dezvaluiri Tudorel Toader pune cruce grațierii și amnistiei

Tudorel Toader pune cruce grațierii și amnistiei

0

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, într-un interviu difuzat marţi de Antena 3, că vrea să închidă subiectul referitor la o ordonanţă de guvern privind amnistia şi graţierea, el subliniind că ministerul său poate da cel mult un aviz la un proiect de lege iniţiat în Parlament pe acest subiect.

Totodată, ministrul Toader a afirmat că nu a făcut şi nici nu va face ceva care să creeze o stare de pericol similară cu cea de la momentul ordonanţei de urgenţă 13 din 2017.

„Amnistie şi graţiere, să închidem (…) Poate să fie proiect de lege din Parlament pe care se cere punct de vedere. Dăm avize, avem o direcţie de avizări (la minister n.red.)”, a spus Toader, fiind întrebat despre solicitarea liderului PSD, Liviu Dragnea, de a fi iniţiată o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea.

Toader a mai afirmat că înţelege afirmaţia premierului Viorica Dăncilă că nu se poate da o astfel de ordonanţă de urgenţă fără semnătura lui, ca ministru al Justiţiei. „Am o bună colaborare cu doamna prim-ministru şi afirmaţia dânsei cred că o înţeleg. Asta e procedura, în guvern nu vine partidul cu proiect de lege, în guvern se duce numai ministrul”, a spus Toader.

Ad

Exit mobile version