Tudorel Toader, amenințat cu evaluarea din PSD la fel ca Lazăr: A făcut și lucruri mai puțin bune

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei, a declarat miercuri seara că şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va fi evaluat „exact” cum a fost evaluat procurorul general, Augustin Lazăr.

„Exact ca la domnul Lazăr, fără îndoială şi domnul Toader va fi evaluat. Cine îl evaluează pe domnul Toader? Doamna prim-ministru. Eu aştept opinia doamnei prim-ministru. M-am întâlnit astăzi cu dumneaei şi erau alte chestiuni în Biroul permanent. Aştept opinia dumneaei, probabil că luni sau marţi, cred că săptămâna viitoare. A făcut şi foarte multe lucruri bune domnul Toader, a făcut şi lucruri mai puţin bune, cum ar fi spre exemplu legislaţia care cred eu că trebuia asumată întâi de minister şi apoi – nu de parlament. Dacă ne uităm la cea mai importantă legislaţie din ultima perioadă, cea care vizează legile justiţiei, cele trei, sau codurile, cred că aici Ministerul Justiţiei trebuia să fie mai pro-activ”, a declarat Florin Iordache, preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, la Realitatea TV.

El susţine că dacă ar fi fost ministru al justiţiei, ar fi implementat deciziile Curţii Constituţionale.

„Eu, dacă eram ministru al Justiţiei, în trei luni de zile vă asigur că măcar deciziile Curţii le implementam. Prin ordonanţe, prin ne-ordonanţe, cu lume în stradă, cu lume în casă, deciziile Curţii trebuiau implementate. Ne-a luat enorm de mult, enorm de mulţi oameni suferă şi este anormal din punctul meu de vedere ca nişte oameni nevinovaţi, pe o legislaţie strâmbă şi nepusă în concordanţă cu decizia Curţii, să aibă de suferit”, a spus Iordache.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare