Tsipras anunță anticipate dacă va obține un scor slab la europarlamentare

Viitorul scrutin pentru Parlamentul European ar putea declanşa alegeri anticipate în Grecia, a declarat vineri prim-ministrul elen Alexis Tsipras, la postul de televiziune ERT, transmite dpa.

Prin votul de duminică, grecii nu doar îşi vor alege reprezentanţi în Parlamentul European, dar vor indica şi cum vor să fie guvernată ţara în următorii patru ani, a afirmat Tsipras.

Dacă alegătorii vor semnala o lipsă de încredere în guvern, aceasta ”ar putea deschide” posibilitatea devansării scrutinului legislativ prevăzut în octombrie, a semnalat el.

În Grecia, votul pentru Parlamentul European are loc duminică simultan cu alegerile locale, astfel încât rezultatele din acest sfârşit de săptămână sunt considerate un indicator important în perspectiva scrutinului legislativ.

Alexis Tsipras a preluat funcţia de prim-ministru la începutul lui 2015 şi a câştigat mandatul actual în urma alegerilor anticipate desfăşurate ulterior în acelaşi an.

Tsipras a trecut prin parlament reforme impopulare cerute de creditorii internaţionali ai Greciei şi a încheiat un acord cu Skopje privind schimbarea numelui ţării vecine în Macedonia de Nord, acord ce a pus capăt unei dispute diplomatice de aproape trei decenii. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare