Home Analize Trump spune că fostul său strateg și-a pierdut mințile

Trump spune că fostul său strateg și-a pierdut mințile

0

Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri, că fostul strateg şef al Casei Albe Steve Bannon şi-a pierdut nu doar slujba, ci şi minţile, atunci când a fost concediat, informează Reuters.

Declaraţia lui Trump a venit după ce Steve Bannon a catalogat o întâlnire, în iunie 2016, a unui grup de ruşi cu Donald Trump Jr. şi reprezentanţi de rang înalt ai campaniei tatălui acestuia drept ”trădătoare” şi ”nepatriotică”, potrivit unor fragmente dintr-o nouă carte, la care agenţia a avut acces miercuri.

Bannon o ia în derâdere şi afirmă că a fost uimit de întâlnirea în Trump Tower, la New York, în care o avocată, Natalia Veselniţkaia, ar fi propus informaţii compromiţătoare despre candidata democrată la preşedinţie Hillary Clinton, potrivit cărţii “Fire and Fury: Inside the Trump White House” (”Foc şi pară: Înăuntrul Casei Albe a lui Trump”) a lui Michael Wolff.

„Cei trei consilieri de rang înalt de campanie au crezut că a fost o idee bună să aibă o întrevedere cu un reprezentant al unui guvern străin în Turnul Trump”, declară Steve Bannon în cartea „Foc şi Furie: În interiorul Casei Albe conduse de Donald Trump” („Fire and Fury: Inside the Trump White House), scrisă de Michael Wolff.

Donald Trump tosses off his overcoat as he speaks at a campaign event in an airplane hangar in Rome, New York. REUTERS/Carlo Allegri

„Chiar dacă ne-am gândi că nu era un act de trădare, lipsit de patriotism, sau ceva rău – deşi eu cred că a fost exact aşa -, tot ar fi trebuit să cheme imediat FBI-ul”, afirmă Steve Bannon.

La întâlnire, aranjată de fiul lui Trump, au participat şi ginerele lui Trump Jared Kushner şi directorul, pe atunci, al campaniei, Paul Manafort.

„Steve Bannon nu are nicio legătură cu mine sau cu mandatul meu de preşedinte. Când a fost destituit, nu şi-a pierdut doar funcţia, şi-a pierdut şi minţile”, a transmis Donald Trump într-un comunicat.

„Steve a fost un membru al echipei de campanie care a lucrat pentru mine când obţinusem deja nominalizarea după învingerea a 17 candidaţi (…). Acum, când este pe cont propriu, Steve învaţă că a câştiga nu este atât de uşor cum fac eu să pară. Steve a contribuit doar puţin la victoria noastră istorică, adusă de oameni uitaţi din ţara noastră”, a declarat Donald Trump.

Steve Bannon a fost şef al echipei de campanie electorală a lui Donald Trump în ultimele luni înaintea scrutinului prezidenţial din noiembrie 2016. Donald Trump l-a demis pe Steve Bannon din funcţia de consilier prezidenţial pentru Strategii Politice în august 2017.

Donald Trump stands on a chair to speak to people in an overflow area after a campaign rally in Greenville. REUTERS/Mike Segar

În carte, Steve Bannon crede că investigaţia privind contactele între fosta echipă de campanie electorală a lui Donald Trump şi Rusia se va concentra pe activităţi de spălare de bani. „Îl vor sparge pe Don Junior precum un ou la Televiziunea publică„, afirmă Steve Bannon, potrivit agenţiei Reuters.

În iulie 2017, Donald Trump jr., fiul cel mare al preşedintelui SUA Donald Trump, a publicat email-uri prin care confirmă relatările că ar fi discutat cu un procuror rus, în campania electorală, pentru a primi informaţii compromiţătoare despre fostul candidat democrat Hillary Clinton. Pe 3 iunie 2016, un email primit de Donald Trump jr. arată clar că unul dintre foştii parteneri de afaceri ai tatălui său fusese contactat de un oficial rus de rang înalt care se oferea să furnizeze echipei de campanie a lui Donald Trump date compromiţătoare despre Hillary Clinton. Documentele „ar incrimina-o pe Hillary şi legăturile ei cu Rusia şi ar fi foarte utile pentru tatăl tău”, se arată în emailul trimis de un intermediar de încredere, care adăuga: „În mod evident, sunt informaţii de nivel foarte înalt şi sensibile, dar este o parte a susţinerii Rusiei şi Administraţiei Rusiei pentru domnul Trump”.

Donald Trump looks out at Lake Michigan during a visit to the Milwaukee County War Memorial Center in Milwaukee, Wisconsin. REUTERS/Eric Thayer

Donald Trump jr. a răspuns la email în câteva minute: „Dacă este ceea ce spuneţi, mi-ar plăcea (să le primim -n.red.) spre sfârşitul verii”.

După patru zile, intermediarul a scris din nou, propunând o întâlnire la New York. Donald Trump jr. a acceptat, explicând că probabil va merge alături de „Paul Manafort (şeful echipei de campanie)” şi de „cumnatul” Jared Kushner, devenit unul dintre cei mai influenţi consilieri prezidenţiali.

Întrevederea a avut loc pe 9 iunie 2016, cu avocatul rus Natalia Veselnitskaya, în Turnul Trump din New York. Potrivit cotidianului The New York Times, informaţiile ar fi fost oferite de Iuri Iakovlevici Ceaika, procurorul-general al Rusiei. Ceaika este prieten cu Natalia Veselnitskaya. Interlocutorul lui Donald Trump jr. în emailuri a fost Rob Goldstone, impresar şi fost jurnalist britanic.

Donald Trump jr. susţine că avocatul rus nu a oferit nicio informaţie compromiţătoare despre Hillary Clinton.

Ad

Exit mobile version