Home Fapt Divers Trump promite să slăbească ”structura de putere” a instituţiilor de presă în...

Trump promite să slăbească ”structura de putere” a instituţiilor de presă în primele 100 de zile la Casa Albă

0

Republicanul Donald Trump a lansat sâmbătă planul său pentru primele 100 de zile de mandat prezidenţial, susţinând că va încerca să slăbească aşa-numitele ”structuri de putere” din presa americană, care sunt îndreptate împotriva sa şi a alegătorilor republicani. În acest sens, republicanul va anula achiziţia Time Warner Inc de către AT&T pentru formarea unui conglomerat media, informează Reuters.

Trump şi-a prezentat planul pentru primele 100 de zile de mandat prezidenţial în localitatea istorică Gettysburg din Pennsylvania. Însă, miliardarul republican a vorbit şi despre nemulţumirile sale personale şi cum le va rezolva odată ajuns la Casa Albă.

La doar câteva momente după ce le-a promis cetăţenilor americani că va distruge status-quo-ul, republicanul a promis că le va da în judecată pe toate femeile care l-au acuzat de agresiune şi hărţuire sexuală după finalizarea alegerilor prezidenţiale.

Donald Trump a condamnat marile corporaţii media pentru că îi acoperă în mod drept toate comentariile controversate din timpul campaniei, într-o încercare de a favoriza campania rivalei sale democrate.

”Încearcă în mod disperat să reducă la tăcere voturile şi vocile cetăţenilor americani. Un exemplu pentru o structură de putere cu care mă lupt este At&T, care încearcă să cumpere Time Warner Inc şi prin urmare CNN. Nu voi aproba o asemenea achiziţie în administraţia mea, pentru că este o concentrare de prea multă putere în mâinile unui număr redus de persoane”, a declarat miliardarul republican.

De asemenea, prezidenţialul conservator a promis că va rupe contractul de achiziţie al NBC Universal de către Comcast. Această achiziţie s-a încheiat încă din 2013.

”Asemenea achiziţii ne distrug democraţia”, a comentat Donald Trump.

Republicanul a precizat că marile corporaţii media l-au tratat în mod nedrept, chiar dacă este un miliardar newyorkez, iar alegătorii săraci au chiar mai multe motive de îngrijorare cu privire la creşterea ”structurilor de putere” din media americană.

”Dacă se pot lupta cu cineva ca mine, deşi eu am resurse nelimitate pentru a mă apăra, atunci gândiţi-vă la ce ar putea să vă facă vouă, cum ar putea să vă afecteze locurile de muncă, securitatea, educaţia şi sănătatea”.

Ad

Exit mobile version