Trump prezice succesul Brexitului: Și alte țări vor părăsi UE

Președintele ales american, Donald Trump, a prezis că Brexitul va fi „un succes” și a anunțat că dorește încheierea „rapidă” a unui acord comercial cu Regatul Unit, într-un interviu pentru cotidianul Times, difuzat duminică și preluat de AFP.

„Vom lucra foarte puternic pentru (ca un asemenea acord) să fie finalizat rapid și corespunzător. Bun pentru ambele părți”, a subliniat Trump.

Aceste cuvinte contrastează cu cele ale predecesorului său, Barack Obama, care anunțase că Regatul Unit s-ar găsi la capătul cozii de așteptare pentru încheierea de acorduri comerciale cu SUA dacă ar părăsi vreodată UE.

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat că o va întâlni „foarte rapid” după preluarea mandatului prezidențial pe șefa guvernului britanic, Theresa May.

El a dezvăluit că aceasta i-a scris pentru a-i cere o întâlnire și i-a trimis drept cadou o copie a discursului lui Winston Churchill către poporul american după atacul japonez contra Pearl Harbour.

În timpul interviului de o oră de la Trump Tower, președintele ales a declarat că iubește Regatul Unit, amintind că mama sa era originară din Scoția, conform Times.

Donald Trump a apreciat de asemenea că „alte țări vor părăsi” UE, urmând exemplul Londrei, din cauza crizei migrației.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare